Neamţu este noul primar


A trecut ceva timp de când nu am mai postat nimic pe blog, însă am ţinut cu tot dinadinsul să treacă alegerile locale, pentru a scrie liniştit şi fără alte gânduri. Probabil aţi aflat deja, Teodor Neamţu este nou primar al Mediaşului, ales de aproape 69% dintre cei care au fost prezenţi duminică la vot. Felicitări şi sper să am de scris numai de lucruri bune care vor fi realizate.
Campania electorala

Campania electorala

Nu aveţi idee cât aştept să se termine odată nebunia asta de campanie electorală. În cazul oraşului nostru, totul se înmulţeşte cu 2, pentru că aşa cum ştiţi, avem şi alegeri locale duminica viitoare. Mi se pare cea mai murdară campanie electorală la care asist de când lucrez în presă, şi am prins ceva campanii. Totul a culminat în seara asta când mi-a căzut în mână o mizerie de ziar din Sibiu, al cărui nume nu în dau. Motivul e simplu: MI-A PRODUS GREAŢĂ. Atâtea invective, atâtea jigniri, atâtea atacuri nu pot fi justificate decât de un singur lucru, şi anume lupta dementă pentru putere, pentru bani la urma urmei, căci totul se reduce la bani, afaceri şi să le "iasă lor şcmecheriile". Despre asta vorbim, despre asta este problema, de aici şi lupta asta oarbă pentru putere. Doar nu vă închipuiţi că pe ei, pe aceşti parveniţi de 2 lei vechi îi doare în cur de noi (scuze pentru limbaj). Nuuuu. Ei vor să ajungă la putere să continuă să se îmbogăţească, să le meargă din ce în ce mai bine, să ducă o viaţă de huzur, iar fraierii (adică NOI)să îi alegem fără ezitare. Ştiţi ceva? MI-E SCÂRBĂ DE EI, de aceşti viermi fără inimă, de aceste moluşte, de aceşti paraziţi care trăiesc pe spatele nostru şi care ne sfidează oră de oră, minut de minut cu un tupeu demn de o cauză mai nobilă. Ideea de bază este că trebuie să încercăm să ne ajutăm noi singuri, pentru că pe aceşti NESIMŢIŢI nu ne putem baza. Doamne ajută!!!
Încep problemele

Încep problemele

Intenţionat nu am scris marţi despre jaful armat de la benzinăria Euroil. Motivul este unul simplu. Nu am vrut să judec şi mai ales să scriu "la cald" despre acest eveniment şi astfel să iasă o ştire gen "şoc şi groază". Însă oricât de mult aş vrea să înţeleg ceea ce s-a întâmplat marţi dimineaţa, realitatea este din păcate una singură: încep problemele cu adevărat şi în oraşul nostru. Traiul tot mai rău de pe o zi pe alta, problemele care se tot adună nu vor face altceva decât să crească "faptele antisociale". Sunt convins că acesta este doar începutul, iar în perioada care urmează, în lunile următoare, furturile, tâlhăriile sau chiar jafurile mai mult sau mai puţin armate vor cunoaşte o creştere fără precedent.
Cuplurile de „aur” – sărbătorite vineri la Axente Sever

Cuplurile de „aur” – sărbătorite vineri la Axente Sever

Surpriză extrem de plăcută pentru un număr de 15 familii de pe raza comunei Axente Sever. Vineri după-amiază la ora 14, în sala de şedinţe a primăriei din localitate, membrii familiilor care au aniversat sau aniversează 50 de ani de căsătorie pe parcursul acestui an vor primi Diplome de Excelenţă din partea autorităţilor locale. Tot în cadrul ceremoniei de vineri după-amiază, cunoscutul interpret Dinu Iancu Sălăjanu va primi titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii. „În data de 13 noiembrie am programat o festivitate, în cadrul căreia vom înmâna Diplome de Excelenţă acelor familii care au împliniut în acest an, 50 de ani de căsătorie. La acest eveniment va participa şi domnul Dinu Iancu Sălăjanu, cunoscutul interpret de muzică populară urmând să primească titlul de Cetăţean de Onoare al comunei noastre. Sperăm din tot sufletul să fie o zi frumoasă pentru membrii acelor familii din comuna noastră care aniversează 50 de ani de căsătorie şi să petrecem împreună câteva ore frumoase”, ne-a spus primarul din Axente Sever, Mariu Grecu. Întregul eveniment se va desfăşura la sala de festivităţi a localităţii Axente Sever.
Tâlhari prinşi la Copşa Mică

Tâlhari prinşi la Copşa Mică

Sâmbătă seara în jurul orei 22, în apropiere de gara CFR Copşa Mică, un grup de persoane a deposedat prin violenţă doi cetăţeni din oraş, de diferite sume de bani şi bunuri materiale în valoare de aproximativ 800 de lei. În urma cercetărilor realizate în colaborare de către agenţii Poliţiei Comunitare, Poliţiei oraşului şi a Poliţiei TF Copşa Mică, au fost identificate două persoane suspecte, şi anume M.F. de 19 ani şi D.V. de 14 ani. „Cei doi au fost reţinuţi într-o discotecă din satul Ţapu, printr-o intervenţie a Poliţiei Micăsasa şi cu sprijinul d-lui Pădure Marian agent al Poliţiei Comunitare Copşa Mică, după ce asupra lor au fost gasite câteva dintre bunurile furate. În prezent dosarul este instrumentat de lucrătorii Poliţiei TF Copşa Mică”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Copşa Mică.
Manifestare Eugene Ionesco la Mediaş

Manifestare Eugene Ionesco la Mediaş


Asociaţia de prietenie româno-franceză Fran-Mediensis organizează o  manifestare culturală dedicată centenarului naşterii lui Eugen Ionescu.  Evenimentul „Eugene Ionesco şi noi” se va desfăşura la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, joi 12 noiembrie la ora 16. Programul va cuprindr eseul „Lhomme et lecrivain”, prezentat de profesoara  Ioana Miheţ, teatru scurt- momente din opera lui Eugen Ionescu interpretate de elevi ai liceului „Stephan Ludwig Roth”, un moment din lirica franceză susţinut de Cornel Fugaciu şi recitaluri muzicale cu Cristina Negrea şi Lea Muzka.

Nebunie, nu alta!

Nebunie, nu alta!

Deşi am promis să revin mult mai des cu postări, derularea evenimentelor din weekend-ul recent încheiat a făcut imposibil acest lucru. Chiar mă gândeam duminică seara târziu, când în sfârşit s-au încheiat toate evenimentele şi nebuniile din weelend, că aş avea nevoie de o pauză. Mai lungă, mai liniştită, departe de agitaţia acestor zile. Nu mai ai timp pentru nimic, nu mai ai timp pentru tine dar, ceea ce este mai grav, nu mai ai timp pentru persoanele dragi ţie. Marele meu noroc este că am o fiinţă minunată lângă mine, care înţelege dezavantajele meseriei de jurnalist şi care mă susţine în tot ceea ce fac. Încă o dată, îi mulţumesc din suflet şi pe această cale. Iar în ceea ce priveşte blogul, am să încerc să postez zilnic ştirile de ultimă oră despre Mediaş, aşa cum am promis din momentul lansării lui.
Festivalul "Marţian Negrea" la Valea Viilor

Festivalul "Marţian Negrea" la Valea Viilor

Dacă aveţi ceva timp liber sâmbătă sau duminică, vă recomand să treceţi pe la Valea Viilor, unde se desfăşoară o nouă ediţie a Festivalului "Marţian Negrea". Ilustrulcompozitor s-a născut şi copilărit la Valea Viilor, iar reprezentanţii primăriei îi dedică de câţiva ani, în primul weekend din octombrie, un festival. Vor avea loc diferite manifestări, dintre care vă amintesc inaugurarea Centrului de Documentare şi Informare din localitate, expoziţii de pictură, grafică şi sculptură, precum şi concerte de muzică clasică şi de folclor. Imagini vor fi postate în cursul zilei de duminică.
Zilele Culturii Maghiare la Mediaş

Zilele Culturii Maghiare la Mediaş

Se anunţă în weekend interesant pentru maghiarii din Mediaş. Sâmbătă şi duminică se desfăşoară în oraşul nostru a XI-a ediţie a Zileleor Culturii Maghiare, eveniment care a devenit o tradiţie la Mediaş de ani buni. Sâmbătă dimineaţa la ora 11 are loc la Sala Traube un spectacol de teatru, urmat seara de la ora 20 de Balul Toamnei, iar duminică dimineaţa, tot la Sala Traube, va avea loc un nou spectacol pentru iubitorii teatrului. Promit să revin duminică sau cel tâziu luni cu imagini de la acest eveniment.
Falşii lucrători la gaz

Falşii lucrători la gaz

Doi locuitori din oraşul nostru au căzut în plasa unor indivizi care s-au dat drept lucrători la o societate din domeniul gazelor, au intrat în casele oamenilor şi sub pretextul că trebuie să verifice instalaţiile de gaz, le-au furat oamenilor 1.500. respectiv 2.800 de lei. Aşa că atenţie mare, să nu cădeţi în plasa acestor infractori.
Scuze...

Scuze...

În primul rând scuze că nu am mai postat nimic de 2 zile. Promit că a fost un accident şi aşa ceva nu se va mai întâmpla. Au fost însă pur şi simplu 2 zile pline, cu multe evenimente, pe care o să încerc să le relatez cât mai succint în postările din seara asta.
Aşa că încă o dată scuze şi să aflăm ce s-a mai întâmplat.

Se fură orice


Când spuneam zilele trecute că se fură aproape orice, am avut din păcate dreptate. Nu mai departe de ieri, o angajată a unei firme de pe strada Mihai Eminescu a reclamat la poliţie că din magazin a dispărut un lanţ de aur de aproxiamtiv 32 de grame, în valoare de 2.800 de lei. Norocul celor care administrează magazinul a fost că aveau camere de supraveghere instalate, astfel încât poliţiştii l-au găsit imediat pe hoţ, după ce au vizionat înregistrările. Acesta este un tânăr de 19 ani din oraşul nostru, care va fi cercetat pentru furt calificat. Iată că recomandările poliţiei în ceea ce priveşte instalarea camerelor de supraveghere trebuie luate foarte serios în seamă, mai ales în cazul unor asemenea furturi.

6 candidaţi pentru Primăria Mediaş

De-acum e oficial. 6 persoane s-au înscris în lupta pentru câştigarea fotoliului de primar în oraşul nostru. Aceştia sunt Teodor Neamţu, actualul primar interimar, nominalizat de Partidul Democrat Liberal, Fănel Mendea din partea Partidului Social Democrat, George Petrescu, înscris din partea Partidului Naţional Liberal, medicul Ioan Krizbai din partea Partidului Noua Generaţie, Ioan Sărăşan de la Partidul România Mare şi candidatul independent Traian Dănuţ Oşvath.

Campania electorală pentru alegerilor locale parţiale începe sâmbătă, 7 noiembrie şi se încheie în preziua alegerilor locale parţiale. Mandatul viitorului primar al oraşului nostru va fi unul parţial, până la alegerile locale din anul 2012.


Balul de Caritate - o reuşită pe toată linia

Balul de Caritate - o reuşită pe toată linia

Am promis să revin cu ceva amănunte despre Balul de Caritate al Asociaţiei Sinergii Mediaş. După finalul evenimentului şi după ce organizatorii au achitat către localul unde s-a desfăşurat balul tot ceea ce era de achitat, au constatat că ediţia din acest an a Balului de Caritate a adus peste 10.000 de lei în conturile Sinergii. O fi mult, o fi puţin, nu sunt eu în măsură să judec. Ideea de bază este că banii vor fi folosiţi pentru sprijinirea copiilor aflaţi în situaţii familiale dificile, ceea ce este un lucru mare.
Felicitări celor care au fost prezenţi care nu au stat mult pe gânduri, şi au oferit diferite sume de bani pentru copiii aflaţi în dificultate. Nu în ultimul rând, felicitărişi organizatorilor şi aştept cu mare interes şi alte acţiuni pentru sprijinirea persoanelor aflate în suferinţă.

.

.

MEDIAS

.
Un produs Blogger.