Pregătiri pentru Festivalul "Mediaş Cetate Medievală"

Primăria Mediaş prin Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, organizează în 9 şi 10 iulie, a VI-a ediţie a Festivalul “Mediaş - Cetate Medievală”, la care sunt invitaţi toţi medieşenii, dar şi oaspeţi de pretutindeni, pentru a sărbători tradiţia şi portul cetăţii. Ediţia cu numărul şase se deschide vineri 9 iulie începând cu ora 9, odată cu instalarea în curtea Muzeului Municipal a standurilor meşterilor medievali invitaţi din toate colţurile ţării să îşi demonstreze măiestria şi se încheie sâmbătă aproape de miezul nopţii cu un spectacol de jonglerii, din care nu vor lipsi animaţiile cu foc. Deschiderea oficială va avea loc la ora 15 cu parada domniţelor şi cavalerilor aparţinând Ordinului Cavalerilor Cetăţilor Bârsei, Cavalerilor de Mediaş şi Paladinii de Terra Medies. Dacă în ediţia precedentă organizatorii le-au prezentat medieşenilor vânarea, procesul şi ulterior arderea pe rug a unei vrăjitoare, de data aceasta subiectul scenetei o să fie “Malleus Maleficarum”, acesta fiind „Codul de procedură penală” al celebrelor procese prin care au fost arse pe rug, vinovate sau nevinovate de erezie, sute de mii de femei considerate vrăjitoare. Momentul scenetei este programat pentru vineri, 9 iulie, începînd cu ora 22, urmând ca sâmbătă de la aceeaşi oră să continue scenariul cu „Spânzurarea Pervertitului”. Tot sâmbătă, de la ora 19 este programat concursul tradiţional de frumuseţe al festivalului, când cea mai frumoasă domniţă şi cel mai frumos cavaler vor fi aleşi dintre concurenţii nu doar frumoşi, dar şi posesori a unor calităţi intelectuale pe măsură, anunţă organizatorii. Copiii nu vor fi uitaţi în aceste două zile, lor fiindu-le pregătite poveştiri medievale, iar reprezentanţii teatrului de păpuşi „Anonimii” din Tg. Mureş vor prezenta la două scenete. Copiii vor fi totodată plăcut surprinşi de păpuşile uriaşe medievale ale Bistriţei.Cimpoierii din Transilvania vor susţine un concert de muzică medievală cu cimpoaie şi tobe, de asemenea vom avea parte de un recital de violă de gamba şi lăută, iar grupul „Truverii” din Bucureşti vor susţine un concert de muzică medievală şi tradiţională Europeană. De la ediţia din acest an nu vor lipsi nici recitalurile folk. Vineri va concerta Florin Săsărman şi grupul medieşean „Moto”, urmând ca seara de sâmbătă să o încheie Mircea Vintilă.
Moaştele Sfântului Gheorghe – la Mediaş

Moaştele Sfântului Gheorghe – la Mediaş


Eveniment religios în această săptămână la Mediaş. La Parohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din municipiul de pe Târnava Mare au fost aduse părţi din Sfintele Moaşte ale Sfântului Gheorghe şi ale Sfinţilor Mucenici de la Mânăstirea „Sfântul Sava”. Moştele au fost aduse din Grecia şi vor rămâne în sfântul lăcaş de cult din Mediaş aproape 2 săptămâni.

Mediaşul vrea o aeronavă IAR 93

O aeronavă de tipul IAR 93 care să fie amplasată lângă monumentul „Hermann Oberht-părintele navigaţiei spaţiale”. Este dorinţa municipalităţii pentru anul în care se sărbătoreşte centenarul primului zbor efectuat de Aurel Vlaicu şi primului avion cu reacţie construit de Henri Coandă. Concret, aleşii locali din Mediaş au aprobat în ultima şedinţă a legislativului locali o hotătâre în acest sens, iar reprezentanţii municipalităţii vor solicita transmiterea gratuită, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Consiliului Local Mediaş, a unei aeronave IAR 93. Aeronava va fi amplasată la intrarea în Mediaş dinspre Sighişoara, lângă monumentul „Hermann Oberht-părintele navigaţiei spaţiale”.

Apă mai scumpă la Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni


Operatorul regional de apă-canal din Mediaş şi zona de nord a judeţului Sibiu va creşte începând de joi, 1 iulie, tarifele la apă şi apă uzată. Astfel, metrul cub de apă potabilă la Mediaş va costa 2,71 lei, faţă de 2,6 lei, iar la canalizare-1,62 de lei, faţă de 1,45 lei, cât a fost până astăzi. La Agnita, metrul cub de apă va costa 2,08 lei, iar la canalizare va fi perceput un tarif de 1,45 de lei. Locuitorii din Dumbrăveni vor achita pentru un metru cub de apă potabilă 1,89 lei, iar pentru apă uzată-1,45 de lei. Per total, majorările la tarifele de apă potabilă şi uzată sunt de aproape 5%.

Copiii ucişi de preotul unitarian au fost transportaţi la Mureş

Copiii ucişi de preotul unitarian au fost transportaţi la Mureş

Cei doi copii omorâţi de tatăl lor, preotul unitarian din Mediaş, au fost transportaţi în această după-amiază de la morga spitalului din Mediaş spre localitatea Maiad, unde vor fi înmormântaţi. În maşina care a transportat micuţii se afla şi sicriul în care a fost aşezat corpul neînsufleţit al preotului. Potrivit unor informaţii, atât copiii cât şi tatăl lor vor fi îngropaţi în comuna mureşeană.Am fost acolo, însă din decenţă şi mai ales din respect pentru membrii familiei greu încercate, nu o să postez nicio poză. Dumnezeu să aibă grijă de sufletele tuturor şi pe membrii familiei să-i ajute să treacă cât mai uşor peste această teribilă încercare.

Apa a făcut ravagii în culturile agricole din Târnava


De departe, culturile agricole din comuna Târnava au avut cel mai mult de suferit de pe urma precipitaţiilor abundente şi a ieşirii din albie a râului Târnava Mare. Peste zece hectare de culturi agricole sunt în acest moment compromise, apa ajungând la doar câţiva metri de calea ferată. Din fericire, apa nu a ajuns şi în gospodăriile locuitorilor. Oamenii din Târnava care au loturi de pământ în zona unde s-au revărsat apele susţin că întreaga recoltă a acestui an este compromisă. Am fost la Târnava şi ataşez şi câteva poze pentru a vedea şi voi dimensiunea dezastrului de la Târnava.

BCR Futures Romania la tenis de câmp, la Mediaş

Clubul Sportiv Dafora Mediaş găzduieşte până duminică partidele Turneului Internaţional de Tenis pentru Seniori BCR Futures Romania, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Turneul are parte de o participare foarte numeroasă, la Mediaş fiind prezenţi jucători din Spania, Italia, Franţa, Belgia, Elveţia, India, Republica Dominicană, Germania, Moldova, Cehia, Bulgaria, Israel, Australia, Croatia, Ucraina sau Ungaria. Cel mai bine clasat jucător este compatriotul nostru Adrian Cruciat, fost jucător de Cupa Davis, cotat cu 452 puncte ATP. Deschiderea oficială a turneului a avut loc luni seara, tot atunci fiind programată şi tragerea tabloului principal. Joi este programată semifinala de dublu, finala probei urmând să se desfăşoare vineri la ora 16. Sâmbătă se va desfăşura semifinala la simplu, de la ora 16, iar duminică de la ora 10 se joacă finala la simplu.

Preotul unitarian din Mediaş şi-a ştrangulat copiii, apoi le-a tăiat gâturile


Ies la iveală detalii incredibile ale crimei de sâmbătă seara, atunci când preotul unitarian din oraş şi-a omorât cei doi copii, după care s-a sinucis. În cursul zilei de luni, medicii legişti au efectuat autopsia celor 3 cadavre, rezultatelefiind de-a dreptul cutremurătoare. Astfel, dacă în cazul minorului de 5 ani, cauza morţii a fost o plagă la nivelul gâtului, băiatul de 7 ani a avut parte de o moarta şi mai îngrozitoare, el fiind ştrangulat. Potrivit medicilor legişti, şi acesta a fost tăiat cu cuţitul în zona gâtului, însă rana nu i-a pus viaţa în pericol. A încercat cu disperare să scape de tatăl său, a fugit din cameră, însă s-a împiedicat pe scări şi a fost prins de preot, care l-a ştrangulat cu o sfoară. După ce a comis crimele, preotul a încercat apoi să îşi taie gâtul, însă nu a reuşit. A mai avut o tentativă de tăiere a venelor, nereuşită şi aceasta. În cele din urmă, s-a atuncat în faţa trenului. „La cel mic am constat o plagă superioară cervicală dinspre stânga spre dreapta cu interesarea carotidei stângi şi secţiune de laringe şi trahee în porţiunea anterioară. Posterior, au fost descoperite elemente de strangulare pe o lăţime de aproximativ un centimetru şi jumătate. La copilul cel mare, de 7 ani, am descoperit o plagă importantă latero-cervicală în dreapta, dar fără interesarea pachetului vascular. Cel mai important aspect este ştrangularea şi la copilul cel mare, care se dedublează posterior. El a încercat să scape de tatăl său, a fugit pe scări, dar a fost prins şi ştrangulat. Aceasta este cauza morţii la copilul de 7 ani, deces prin asfixie mecanică. La tatăl copiilor am descoperit o leziune cervicală stângă, probabil a încercat şi el să-şi taie artera principală a gâtului, însă nu a reuşit. Decesul s-a produs după ce a fost lovit de tren”, ne-a spus medicul legist primar Ioan Doican, şeful Laboratorului de Medicină Legală Mediaş.

Apa Târnavei Mari: reduceţi consumul de apă pentru evitarea autoinundaţiilor

Raţionalizarea consumului de apă pentru evitarea autoinundaţiilor. Este rugămintea transmisă de Apa Târnavei Mari Mediaş tuturor locuitorilor oraşului, pentru a evita apariţia unor posibile evenimente neplăcute. Reprezentanţii societăţii dau asigurări că nu vor avea loc inundații prin depășirea digurilor, dar există riscul de autoinundație datorită faptului că gurile de scurgere în râul Târnava Mare sunt sub nivelul apei. În aceste condiții, gurile de scurgere au fost închise pentru a nu permite pătrunderea apei din râu în colectoarele de canalizare. Datorită consumului de apă din oraș, apa din canalizări nu se mai poate evacua în Târnava Mare și există riscul să umple colectoarele de canalizare și să refuleze pe străzi, în subsolurile și demisolurile locuințelor. „De aceea, facem un apel cetățenilor să reducă consumul de apă în această perioadă la un nivel rațional pentru a nu suprasolicita sistemul de canalizare al Mediașului. În această perioadă, operatorul „Apa Târnavei Mari” a luat măsuri de pompare peste dig a apei uzate, așteptând scăderea nivelului râului Târnava Mare pentru a putea deschide gurile de deversare. Totuși, în condițiile în care nu se reduce consumul de apă, vom fi nevoiți să sistăm furnizarea apei pentru a evita autoinundarea sistemelor de canalizare din oraș. Reluarea furnizării apei ar crea mari probleme de turbiditate pe rețele, așadar subliniem necesitatea reducerii consumului de apă, mai ales în condițiile în care ar cădea precipitații în zonă”, se arată într-un comunicat al societăţii „Apa Târnavei Mari” Mediaş.

Zeci de hectare de culturi agricole – sub ape în nordul judeţului


Zi de duminică agitată la Mediaş. Între orele 12.10-20.30, grupa operativă sub conducerea inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu împreună cu specialişti de la Serviciului de Gospodărire a Apelor Sibiu, Ighiş şi Detaşamentul Mediaş au monitorizat evoluţia debitelor cursurilor de apă din nordul judeţului  şi intreprins măsuri pentru decolmatarea unui pod din localitatea Târnăvioara, datorită aluviunilor, respectiv a unor copaci copaci şi reziduri. Datorită reversării albiei râului Târnava au fost inundate următoarele localităţi: Alma 20 mp teren agricol; Axente Sever 5.000 metri pătraţi de grădini, Bazna-Boian 15 hectare de teren agricol, Târnava-10 hectare de teren agricol şi la Hoghilag-4 hectare de  teren agricol. Situaţia a fost monitorizată de către grupa operativă a Insoectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu condusă de inspectorul şef, locotenentul-colonel Cosmin Balcu.

Ţepuiţi cu false contracte de muncă în Spania

Şi-au dorit o viaţă ceva mai liniştită, au vrut să câştige ceva mai mulţi bani la muncă în străinătate, însă s-au ales doar cu o mare ţeapă. 30 de medieşeni, dar şi locuitori din unele comune învecinate, au fost înşelaţi de o firmă din oraş cu presupuse contracte de muncă în Spania. Oamenii au plecat în Spania în urmă cu o săptămână, însă când au ajuns la destinaţie au fost duşi cu vorba de unul dintre asociaţii firmei medieşene. După două zile de amânări şi minciuni, muncitorii au înţeles că e vorba de o ţeapă. Nu existau contracte de muncă, iar unul dintre asociaţii firmei din Mediaş nu mai era de găsit. Puşi în faţa unei asemenea situaţii, au încercat fiecare să revină în ţară cum poate. „Ni s-au promis locuri de muncă în agricultură, contracte, dar când am ajuns în Spania, asociatul acestei firme ne-a tot dus cu vorba. După aceea, pur şi simplu ne-a abandonat acolo. Atunci ne-am dat seama că este vorba de o ţeapă. Acum, nu vreau decât să mi se dea banii înapoi. Am dat bani pentru contract, alţi bani că ne-au găsit loc de muncă. Nu vreau decât să îmi recuperez banii. E vorba de peste 200 de euro”, a spus una dintre persoanele implicate în această înşelătorie. Unul dintre asociaţii firmei medieşene se apără şi spune că a fost înşelat de partenerul său, care momentan s-ar afla în Spania. „Am fost şi eu la rândul meu înşelat, escrocat de partenerul meu. A dat tot timpul asigurări că există locurile de muncă, există contracte. Din păcate nu a fost aşa, iar partenerul meu ne-a înşelat pe toţi. Acum, primul lucru a fost să-i ajutăm pe oameni să revină în ţară şi să le înapoiem banii. Partenerul meu a dispărut cu toţi banii care erau în contul firmei, paguba totală fiind de 15-20.000 de euro. Am şi depus de altfel plângere penală împotriva acestuia”, a spus administratorul firmei din Mediaş. Muncitorii care au fost înşelaţi cu falsele contracte de muncă au fost şi la poliţie pentru a depune plângeri. Este de aşteptat ca poliţiştii să înceapă o anchetă în acest caz.

300 de kg de deşeuri – adunate de la 3 izvoare din Mediaş


Asociaţia Dianthus Mediaş a organizat o nouă etapă a proiectului de curăţare a izvoarelor de apă potabilă din oraş. La sfârşitul săptămânii trecute membrii Dianthus s-au deplasat, înarmaţi cu saci de plastic şi mănuşi, la izvoarele din Wevern, Moşnei şi ICIL, de unde au fost strânse peste 300 de kilograme de deşeuri. Acţiunea a fost coordonată de Tibi Rus, coordonatorul departamentului de ecologie din cadrul asociaţiei. Igienizarea a beneficiat de sprijinul societăţii Apa Târnavei MARI Mediaş, partener şi sponsor al proiectului de curăţare a izvoarelor.

Probele scrise ale BAC-ului încep astăzi

Absolvenţii de clasa a XII-a intră începâd de astăzi în "focurile" probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, primul examen fiind cel la limba şi literatura română. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor. Candidaţii eliminaţi de la o probă nu mai pot participa la probele următoare şi pierd posibilitatea recunoaşterii notelor pentru sesiunile următoare. Cei care susţin proba pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor. Marţi, 29 iunie, elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine proba de limbă maternă. În zilele următoare, respectiv 30 iunie şi 2 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 4 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, pe segmentul orar 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 6 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie. Se consideră promovat la examenul de bacalaureat, candidatul care a participat la toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a obţinut cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă sau practică şi are media generală minimum 6 (şase). Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate mai sus sunt declaraţi "respinşi". Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00. Multă baftă tuturor.

Vreme urâtă aproape toată săptămâna

Astăzi, vremea va fi puţin mai caldă faţă de ieri. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când, local se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite izolat de descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 24 de grade Celsius, iar minimele între 11 şi 14 grade. Izolat se va semnala ceaţă. Mâine, vremea va fi în continuare instabilă, iar cerul va fi temporar noros. Local, se vor semnala poli şi averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi între 22 şi 25 de grade, iar cele minime, între 11 şi 14 grade.
Miercuri, vremea se menţine instabilă. Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala ploi, însoţite izolat de descărcări electrice. Mercurul în termometre nu va urca faţă de ziua de marţi. Izolat se va semnala ceaţă.  Joi, maximele vor urca puţin. Vom avea 22 – 25 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 13 grade. Vineri, vremea revine la normal, dar rămâne în general instabilă după amiază şi în prima parte a nopţii. Cerul va fi variabil, temporar noros după amiaza şi seara, când se vor semnala averse de ploi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 26 de grade Celsius, iar minimele, între 13 şi 16 grade Celsius.

Incendiu la un autoturism pe Clujului

Pompierii medieşeni au intervenit acum câteva minute pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe strada Clujului. Din fericire, intervenţia a fost una rapidă, iar focul a fost foarte repede izolat şi lichidat, astfel încât pagubele nu au fost foarte mari. Potrivit primelor informaţii, focul a distrus câteva dintre componentele maşinii, pagubele fiind estimate la peste 1.000 de lei. Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au condus la producerea incendiului.

Preotul unitarian din Mediaş şi-a omorât copiii în biserică, apoi s-a sinucis

O dublă crimă îngrozitoare urmată de o sinucidere a zguduit sâmbătă noaptea Mediaşul. Preotul Bisericii Unitariene din oraş, în vârstă de 35 de ani, şi-a omorât ambii copii, de 5 şi 7 ani chiar în incinta bisericii, după care s-a sinucis, aruncându-se în faţa unui tren. Oribila crimă s-a petrecut în jurul orei 23, când preotul de 35 de ani a ajuns cu copiii în incinta bisericii şi le-a tăiat gâturile, cadavrul unuia dintre copii fiind descoperit de unul dintre cunoscuţii familiei. De altfel, potrivit unor persoane, preotul fusese recent internat din cauza unor probleme psihice. Sâmbătă seara, soţia preotului a observat că acesta dispăruse de acasă, iar copiii erau de negăsit. L-a căutat peste tot şi chiar a rugat unii cunoscuţi să o ajute să-l găsească. Nimeni nu şi-a închipuit însă grozăvia ce urma. În jurul orei 23, unul dintre cunoscuţii familiei a descoperit cadavrul unuia dintre copii în biserica, al doilea fiind găsit câţiva metri mai încolo. Alertate, un echipaj al Ambulanţei Mediaş şi SMURD s-au deplasat imediat la sediul Bisericii Unitariene. Din păcate însă, asistenţii medicali nu au avut altceva de făcut decât să constate decesul copiilor. Poliţia a încercuit imediat zona, iar o echipă de criminalişti a început imediat cercetările pentru a desluşi misterul teribilei crime. Până şi anchetatorii au rămas uluiţi de dimensiunea acestei tragedii. Toată lumea se întreba unde este preotul. După ce a comis omorurile, acesta a plecat de-a lungul căii ferate şi a decis să îşi pună capăt zilelor aruncându-se în faţa primul tren. Mecanicul locomotivei a anunţat Poliţia Transporturi Feroviare Mediaş, cadavrul fiind identificat câteva zeci de minute mai târziu. Era al preotului de 35 de ani care probabil şi-a dorit să încheie cât mai repede socotelile cu viaţa. Crima de la Mediaş este cercetată acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Fetiţă de un an şi 8 luni – înecată în fântână

O fetiţă de un an şi 8 luni a avut parte de un sfârşit cumplit vineri seara. Scăpată din ochi de tată pentru doar câteva clipe, micuţa a mers în spatele casei să se joace, însă a căzut direct într-un puţ. Disperat că nu o găseşte nicăieri, tatăl a căutat-o peste tot şi în cele din urmă a găsit-o în puţul din spatele casei. A scos-o imediat afară, însă tot ce a putut face a fost să cheme de urgenţă ajutoare. La locul tragediei au ajuns un echipaj SMURD Dumbrăveni şi o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Mediaş. În ciuda eforturilor medicilor, aceştia au trebuit să se recunoască în cele din urmă învinşi. Cadavrul micuţei a fost ridicat de lucrătorii Serviciului de Medicină Legală Mediaş pentru efectuarea autopsiei.

Magnus Carlsen - rege la Turneul Regilor


Ediţia a 4-a a Turneului Regilor s-a încheiat cu o victorie mai mult convingătoare a liderului mondial Magnus Carlsen. Cu cele 5 partide câştigate şi 5 remize, norvegianul a acumulat 7,5 puncte din 10, demonstrând o performanţă uluitoare de 2918. Acest rezultat îl distanţează pe Carlsen şi mai mult în lista Elo, întărindu-i poziţia de numărul unu mondial. Un alt aspect remarcabil al acestei ediţii a fost cota scăzuta a remizelor. Jucătorii au dat dovada de o mare combativitate, jumătate dintre partide terminându-se cu victorii. Atât spectatorii cât şi organizatorii turneului s-au bucurat de spectacolul şahist la cel mai înalt nivel arătat la această ediţie a Turneului Regilor. Vineri seara la hotelul Expro din Bazna a avut loc festivitatea de premiere a ediţiei din acest an a Turneului Regilor. „Romgaz a ales să sprijine şi în acest an turneul, iar acum la finalul ediţiei vreau să le mulţumesc tuturor organizatorilor şi jucătorilor pentru efortul depus. Le mulţumesc pentru că au făcut posibilă desfăşurarea unui asemenea turneu şi deja facem planuri pentru ediţia 2011 a acestei competiţii”, a spus Marcel Piteiu, directorul general Romgaz. La fel de mulţumită de desfăşurarea turneului s-a arătat şi marea maestră internaţională, Elisabeta Polihroniade. „Fără teama de a greşi, pot să spun că ediţia din acest an a reprezetat cel mai puternic turneu din ultimii 50 de ani din România. A fost prezent atât numărul 1 mondial, cât şi jucători clasaţi în primii 20 din topul mondial. Organizarea unui asemenea turneu a fost posibilă numai cu ajutorul Romgaz, care ne-a susţinut în toate eforturilor noastre”, a spus Polihroniade. Iată şi clasamentul final al ediţiei din acest an: locul I – Magnus Carlsen locul II-Teymour Radjabov, locul III-Boris Gelfand, locul IV-Ruslan Ponomariov, locul V-Liviu-Dieter Nisipeanu şi în sfârşit, locul VI a fost ocupat de Wang Yue din China.

Bipezi de Mediaş

Azi am descoperit cu neplăcută surprindere o nouă mostră de imbecilitate a unor bipezi din oraşul nostru care în excitaţia lor intelectuală de o magnitudine cum rar mai întâlneşti, nu au avut altceva de făcut decât să îşi arate bărbăţia în faţa unor biete coşuri de gunoi Cretinoizilor care au făcut acest lucru vreau să le reamintesc că orice dobitoc, ca să fie dobitoc pe deplin, îşi cam lasă numele pe "opera" sa, aşa că data viitoare, când se gândesc să mai rupă unele coşuri de gunoi, poate se şi semnează, nu de alta dar să ştim şi noi cu cine am avut onoarea. Până atunci, dacă tot sunteţi în călduri şi nu aveţi ce face, gândiţi-vă că Mama Natură v-a înzestrat cu două mâini...poate le folosiţi în alte scopuri decât să distrugeţi mobilierul stradal.

Bărbat din Boian cu plămânii perforaţi de coarnele unui taur


Caz şocant vineri dimineaţa la Boian Un bărbat de 43 de ani din localitate se zbate între viaţă şi moarte după ce plămânii i-au fost perforaţi de coarnele unui taur. Spre marele lui ghinion, bărbatul a ieşit din curte exact în momentul în care animalul fugea pe stradă şi a fost înţepat în plămâni. Imediat, membrii familiei au sunat la 112, un echipaj al Ambulanţei Mediaş şi SMURD sosind de urgenţă la faţa locului. Pentru că starea bărbatului era foarte gravă, asistenţii medicali au solicitat ajutor de la Târgu Mureş, un elicopter aterizând la marginea localităţii Boian. Starea pacientului era foarte gravă în momentul în care a fost preluat de elicopterul SMURD. Poliţiştii din Bazna au început cercetările pentru identificarea proprietarului animalului.

Incendiu la Mediaş

Pompierii medieşeni au intervenit astăzi în jurul orei 14 pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Tineretului din cartierul Gura Câmpului. Din fericire, pompierii au izolat şi lichidat rapid focul, pagubele fiind destul de mici. Astfel, au ars un televizor, o masă şi câteva aparate electronice, pagubele fiind estimate la câteva mii de lei.

.

.

MEDIAS

.
Un produs Blogger.