Preotul unitarian din Mediaş şi-a ştrangulat copiii, apoi le-a tăiat gâturile


Ies la iveală detalii incredibile ale crimei de sâmbătă seara, atunci când preotul unitarian din oraş şi-a omorât cei doi copii, după care s-a sinucis. În cursul zilei de luni, medicii legişti au efectuat autopsia celor 3 cadavre, rezultatelefiind de-a dreptul cutremurătoare. Astfel, dacă în cazul minorului de 5 ani, cauza morţii a fost o plagă la nivelul gâtului, băiatul de 7 ani a avut parte de o moarta şi mai îngrozitoare, el fiind ştrangulat. Potrivit medicilor legişti, şi acesta a fost tăiat cu cuţitul în zona gâtului, însă rana nu i-a pus viaţa în pericol. A încercat cu disperare să scape de tatăl său, a fugit din cameră, însă s-a împiedicat pe scări şi a fost prins de preot, care l-a ştrangulat cu o sfoară. După ce a comis crimele, preotul a încercat apoi să îşi taie gâtul, însă nu a reuşit. A mai avut o tentativă de tăiere a venelor, nereuşită şi aceasta. În cele din urmă, s-a atuncat în faţa trenului. „La cel mic am constat o plagă superioară cervicală dinspre stânga spre dreapta cu interesarea carotidei stângi şi secţiune de laringe şi trahee în porţiunea anterioară. Posterior, au fost descoperite elemente de strangulare pe o lăţime de aproximativ un centimetru şi jumătate. La copilul cel mare, de 7 ani, am descoperit o plagă importantă latero-cervicală în dreapta, dar fără interesarea pachetului vascular. Cel mai important aspect este ştrangularea şi la copilul cel mare, care se dedublează posterior. El a încercat să scape de tatăl său, a fugit pe scări, dar a fost prins şi ştrangulat. Aceasta este cauza morţii la copilul de 7 ani, deces prin asfixie mecanică. La tatăl copiilor am descoperit o leziune cervicală stângă, probabil a încercat şi el să-şi taie artera principală a gâtului, însă nu a reuşit. Decesul s-a produs după ce a fost lovit de tren”, ne-a spus medicul legist primar Ioan Doican, şeful Laboratorului de Medicină Legală Mediaş.
Un produs Blogger.