PSD şi PNL – posibil candidat comun al Primăria Mediaş


Personal cred că ar trebui să mergem cu un candidat comun. Preşedintele PSD Mediaş consideră că PSD şi PNL ar trebui să aibă acelaşi candidat la alegerile pentru fotoliul de primar la municipiului, care se vor desfăşura la jumătatea anului viitor. Viorel Arcaş a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în perioada aprilie-mai se va desfăşura un sondaj de opinie la nivelul municipiului Mediaş, în care vor fi incluşi posibili candidaţi ai PSD şi PNL pentru Primăria Mediaş. Senatorul social-democrat spune că în opinia sa cele două formaţiuni ar trebui să aibă acelaşi candidat la alegerile din 2012. „Mai sunt nişte chestiuni care trebuie realizate şi apoi toţi candidaţii propuşi vor intra într-un sondaj, atât cel propus de noi cât şi persoana propusă de PNL. Din sondaj va reieşi foarte clar cine va candida. Eu personal aş merge pe un candidat comun PSD-PNL la Primăria Mediaş”, a spus Arcaş.
De cealaltă parte, preşedintele Partidului Naţional Liberal Mediaş, George Petrescu spune că singurele care vor dicta în privinţa unei candidaturi sunt sondajele de opinie. Petrescu admite însă că un candidat comun al Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat ar creşte cota Uniunii Social-Liberale în municipiul de pe Târnava Mare. „În discuţiile pe care le avem în cadrul Uniunii Social-Liberale mergem pe sondaje de opinie. Ele vor hotărî pe ce cale va merge Uniunea, iar personal agreez această idee. Nu am nicio intenţie deosebită şi ceea ce va reieşi din dorinţele medieşenilor va fi cale ce va trebui urmată de Uniunea Social-Liberală în Mediaş. Avem în vedere şi desemnarea unui candidat comun, o personalitate a Mediaşului promovată în fruntea USL-ului cred că va ridica mult cota ambelor partide şi a Uniunii în Mediaş”, a spus Petrescu.
Cel mai probabil, atât PSD cât şi PNL se vor decide până la jumătatea acestui an asupra candidatului care va lupta pentru fotoliul de primar al Mediaşului. Alegerile locale vor avea loc în luna iunie a anului viitor.
Un produs Blogger.