Reprezentanţii Primăriei Mediaş – la Forumul Regional privind evoluţia forţei de muncă


Reprezentanţii Primăriei Mediaş vor participa în zilele de 30 şi 31 martie la Târgu Mureş la Forum Regional 1 în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele studiului privind evoluţia forţei de muncă pe piaţa muncii în Regiunea Centru. Primăria Mediaş răspunde invitaţiei lansate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin intermediul STP Centru la Forumul la care mai sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai municipalităţilor din Târgu Mureş, Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Blaj şi alte localităţi. Invitaţia vine ca urmare a participării Primăriei Municipiului Mediaş în cadrul proiectului CREA.RE, ale cărui obiective principale vizează la nivel local creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, ţinând cont că dezvoltarea economică europeană este direct legată de abilitatea de a crea şi promova sectoarele economice bazate pe elementul de creaţie, inovaţie şi cercetare. Municipiul Mediaş este partener în cadrul proiectului CREA.RE “Creative Regions”, începând cu noiembrie 2009, alături de 11  parteneri din Uniunea Europeană, cu toţii aflaţi sub coordonarea aplicantului principal, Austria Superioară.
Un produs Blogger.