Fetiţă de 3 ani din Mediaş – în stare gravă după un accident

Fetiţă de 3 ani din Mediaş – în stare gravă după un accident


O fetiţă de 3 ani din Mediaş a ajuns în stare gravă la spitalul din Sibiu, după ce a fost accidentată sâmbătă seara. Evenimentul s-a produs în momentul în care copila a încercat să traverseze strada prin loc nepermis şi fără o minimă asigurare. Fetiţa a fost transportată iniţial la spitalul din Mediaş, însă medicii au decis transferarea ei la Sibiu, pentru investigaţii medicale amănunţite. „În data de 30 aprilie, în jurul orei 20.10, pe strada Ciprian Porumbescu din Mediaş s-a produs un accident rutier. În urma primelor cercetări, se pare că o minoră în vârstă de 3 ani s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind acroşată şi accidentată de un autoturism. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş şi ulterior la Spitalul Judeţean Sibiu”, a spus agentul principal Răzvan Comerzan, din cadrul Poliţiei Rutiere Mediaş.
Poliţiştii de la circulaţie continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs acest accident.
Gaz Metan a pierdut meciul 2 cu U Mobitelco în semifinala play-off-ului

Gaz Metan a pierdut meciul 2 cu U Mobitelco în semifinala play-off-ului


"U" Mobitelco BT Cluj a obţinut sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, scor 78-72 (36-22), în semifinalele play-off-ului Diviziei A la baschet masculin. În primul meci, Gaz Metan Mediaş învinsese cu scorul de 67-65, vineri, tot la Cluj. Pentru "U" Mobitelco Cluj au marcat Silvăşan 20 puncte, Dykes 18, Krstanovici 15, Chetreanu 8, Cuici 8, Morris 5, Thomson 2, Fometescu 2. Pentru Gaz Metan au marcat Nicoară 23 puncte, Ivanovici 14, Howell 12, Velickovici 11, Mitchell 6, Kinlock 2, Jucan 2, Drăguşin 2. În urma acestei partide, scorul general este de 1-1. Meciurile 3 şi 4 se vor disputa la Mediaş în 4 şi 5 mai. Finala este programată în sistemul "cel mai bun din 7 meciuri", în 14-15, 21-22, 28 mai, dar şi în 1 şi 5 iunie.
Pregătiri pentru Maratonul Internaţional „Transilvania”

Pregătiri pentru Maratonul Internaţional „Transilvania”




Primăria Municipiului Mediaş în parteneriat cu Primăria Municipiului Sighişoara, Federaţia Română de Atletism, Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Judeţean Mureş şi Clubul Sportiv Şcolar Mediaş organizează duminică, 15 mai 2011, a IX-a ediţie a Maratonului Internaţional Transilvania. La ora 9 este programat startul maratonului din Sighişoara, iar la ora 10.15 este programat startul în proba de 10 kilometri din localitatea Brateiu. La ora 10 se va da startul probei de 700 metri în Mediaş, un sfert de oră mai târziu fiind programat startul probei de 2.000 de metri în Mediaş. La ora 11.30  vor avea loc festivităţile de premiere pentru probele de 700 şi 2.000 de metri, ora 14- premierea probei de 10 kilometri, iar la 14.15 – premierea câştigătorilor maratonului.
Pentru maraton şi proba de 10 kilometri, şedinţa tehnică va avea loc în data de 14 mai la ora 20, în faţa Primăriei Municipiului Mediaş. Plecarea sportivilor pentru maraton va avea loc în data de 15 mai la ora 7 din parcarea Hotel Central Mediaş, iar pentru proba de 10 kilometri la ora 8.30. Taxa de participare la competiţie este de 36 de lei şi se poate achita la şedinţa tehnică sau cu 60 de minute înaintea startului. Organizatorii nu percep taxă pentru probele de 700 şi 2.000 de metri. Cei care doresc să se înscrie la această competiţie o pot face la numerele de telefon 0746. 396. 802 sau 0269. 844.497, dar şi la adresa de mail directiamunicipalamedias@yahoo.com. La probele de 10 kilometri şi maraton, viza medicală este obligatorie.
Razie de amploare a Poliţiei Rutiere Mediaş

Razie de amploare a Poliţiei Rutiere Mediaş


5 echipaje ale Poliţiei Rutiere Mediaş, alături de lucrători de la posturile de poliţie din nordul judeţului şi de cei ai Biroului de Ordine şi Siguranţă Publică au împânzit şoselele din Mediaş şi localităţile învecinate în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cadrul uneia dintre cele mai mari acţiuni pe linia depistării şoferilor care depăşesc viteza legală sau a celor care se urcă băuţi la volan. Poliţiştii au aplicat 36 de amenzi, majoritatea covârşitoare a acestora fiind pentru depăşirea limitei legale de viteză. Nu mai puţin de 27 de şoferi au fost sancţionaţi pentru că au condus prea repede autoturismele. În acelaşi timp, alte 9 sancţiuni au fost acordate pentru alte abateri. Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere pentru consum de alcool şi au constatat o infracţiune, tot pentru un „prieten al lui Bachus”. Valoarea totală a amenzilor aplicate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă a fost de peste  2.100 de lei.
Cursuri de mini-ghizi, la Mediaş

Cursuri de mini-ghizi, la Mediaş


Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaş, prin intermediul Centrului de Informare Turistică, derulează în perioada aprilie – iunie 2011 o nouă sesiune a cursului de mini-ghizi în turism. Beneficiarii acestui curs vor fi elevi de liceu dar şi de şcoală generală din Mediaş. După o primă întâlnire, elevii vor fi familiarizaţi cu informaţii referitoare la geografie, istorie, artă dar şi cu detalii legate de infrastructura şi obiectivele turistice din regiune sau despre comportamentul turistic. Elevilor care au participat la sesiunea anterioară a Cursului de Minighizi li s-au înmânat diplomele în data de 22 aprilie 2011, ora 17.30, la centrul Cultural Casa Schuller, într- un cadru prilejuit de o manifestrare culturală româno-maghiară : Expoziţia de ceramică Papp Jozsef şi email Cseh Gabriella. Elevii care au primit diplomele cursului sunt următorii: Crişan Camelia Daniela, Blaga Patricia, Posea Ioana, Troancă Iuliana Florina, Rus Francesca, Nicu Anamaria, Zeigler Kirsten şi Mirică Raluca.
Parteneriat pentru promovarea artei şi culturii, la Mediaş

Parteneriat pentru promovarea artei şi culturii, la Mediaş


Începând cu luna aprilie 2011, medieşenii beneficiază de un nou parteneriat pentru promovarea artei şi a culturii cu locaţia de desfăşurare Centrul Cultural German „Casa Schuller”. Tradiţia începută cu aproape 3 ani în urmă, este continuată de organizaţiile „Lions Club Mediaş”, „Club Rotary Mediaş”, Asociaţia „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, Ippon Med, în colaborare cu Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret a Primăriei Municipiului Mediaş. Parteneriatul vine cu o ofertă culturală bogată pentru medieşeni, cum ar fi: organizare de expoziţii de artă plastică, sculptură, grafică, fotografie; lansări de carte; simpozioane; mese rotunde; întâlniri cu tematică specifică; recitaluri de muzică şi poezie. Obiectivele acestui parteneriat vizează crearea de posibilităţi de manifestare şi promovare a tinerilor cu rezultate deosebite în discipline creative, oferirea unui cadru în care mass - media să poată beneficia de informaţiile din domeniul cultural şi conexarea unui parteneriat în beneficiul societăţii civile, precum şi crearea de cadru adecvat organizării de evenimente culturale în oraşul Mediaş.
INCREDIBIL : Cristi Pustai - sancţionat de Liga Profesionistă de Fotbal

INCREDIBIL : Cristi Pustai - sancţionat de Liga Profesionistă de Fotbal


Decizii incredibile ale membrilor Comisiei de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de fotbal. Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a fost sanţionat cu 2 etape de suspendare şi 320 de lei penalitate sportivă pentru ieşirea din suprafaţa tehnică la meciul cu Oţelul Galaţi. De asemenea, pentru proteste la adresa deciziilor arbitrului în timpul aceleiaşi partide, antrenorul secund al formaţiei din Mediaş, Dan Matei, a fost suspendat 2 etape şi a primit o penalitate financiară de 640 de lei.
Un singur comentariu am de făcut: fie membrii comisiei sunt nişte cretini, ori atunci oligofrenia e la putere în România.
Gaz Metan a câştigat primul meci, în semifinalele Diviziei A la baschet

Gaz Metan a câştigat primul meci, în semifinalele Diviziei A la baschet


Gaz Metan Mediaş a învins la Cluj-Napoca, cu scorul de 67-65 (35-30), formaţia "U" Mobitelco şi conduce cu 1-0 la general în semifinalele Diviziei A la baschet, care se dispută după sistemul "cel mai bun din cinci meciuri". Cei mai buni marcatori ai echipei clujene au fost Dykes (20 puncte), Krstanovici (12) şi Cuic (11 puncte), în timp ce de la Gaz Metan Mediaş s-au remarcat Howell (19 puncte), Ivanovici (15) şi Dumitrescu (9).  Al doilea meci dintre cele două echipe va avea loc mâine, tot la Cluj.
Şofer rupt de beat – tras pe dreapta la Mediaş

Şofer rupt de beat – tras pe dreapta la Mediaş


Un şofer din Valea Viilor a bătut orice record de alcoolemie întâlnit în ultimii ani la Mediaş. Un echipaj al Biroului Rutier din oraş a oprit joi seara pentru control în trafic un autovehicul, în urma verificărilor stabilindu-se faptul că bărbatul aflat la volanul acestuia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 1,37 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Şoferul în vârstă de 45 de ani, domiciliat în localitatea Valea Viilor, este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală.
În greva foamei pentru a opri deschiderea unei discoteci

În greva foamei pentru a opri deschiderea unei discoteci




Disputele dintre locuitorii zonei centrale a Mediaşului şi proprietarii de localuri au intrat în faza gesturilor extreme. Doi dintre membrii unei familii de pe strada I. Ghe. Duca din Mediaş au intrat de joi după-amiaza în greva foamei, extrem de revoltaţi de faptul că o discotecă ce urmează să se deschidă a primit o autorizaţie specială de funcţionare din partea municipalităţii weekend-ul trecut. Oamenii au fost prezenţi şi miercuri, la şedinţa de Consiliu Local, unde au ameninţat că vor intra în greva foamei, dacă respectiva discotecă va mai primi autorizaţie de funcţionare. Joi după-amiaza, oamenii şu-au pus ameninţările în practică şi au venit în faţa primăriei, unde au afişat o pancartă, prin care îşi explicau gestul. Cei doi soţi spun că în urmă cu o săptămână, în cele 3 seri când respectiva discotecă a funcţionat, nu au închis un ochi toată noaptea. „Am hotărât să facem această grevă a foamei pentru că nu mai putem trăi în propria noastră casă. Nu este vorba numai de noi, sunt şi alţi vecini care o să vină pe aici, în total suntem peste 50 de persoane. Toate familiile de pe stradă suntem împotriva deschiderii acestei discoteci, dar văd că cineva le dă un sprijin”, a spus bărbatul care a intrat în greva foamei. El a fost susţinut şi de soţie, care spune că nu mai are linişte de o bună bucată de vreme, de când lângă casa lor s-a deschis o a doua discotecă. „53 de semnături s-au dat contra acestei discoteci care urmează să se deschidă. Domnul primar spune că nu a dat autorizaţie decât până la ora 12 noaptea. Weekend-ul trecut, de Paşti, începând de vineri şi până duminică inclusiv, discoteca respectivă a funcţionat până la 6.20 dimineaţa. Cealaltă discotecă a funcţionat până după ora 7, de a trebuit să mă duc eu în papuci de casă să le zic să oprească muzica, să mă pot odihni. Domnul primar ne-a spus acum că nu va da acordul de funcţionare a discotecii până la 4 dimineaţa, doar până la ora 12 cu muzică”, a spus femeia.
Cei doi soţi sunt hotărâţi să continue protestul până la reglementarea situaţiei.
Biciclist băut – lovit în apropirea de Micăsasa

Biciclist băut – lovit în apropirea de Micăsasa


Un biciclist din Şeica Mică a fost la un accident foarte grav în cursul zilei de joi, după ce un şofer a evitat în ultima clipă să intre cu maşina frontal în el. Biciclistul, bine băut, a virat brusc şi a încercat să traverseze drumul pe bicicletă. Şoferul unei maşini care circula din sens opus a făcut tot posibilul să evite coliziunea, însă tot l-a atins pe biciclistul turmentat. „Un bărbat în vârstă de 58 de ani din localitatea Şeica Mică, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a circulat cu bicicleta pe Drumul Naţional 14B din direcţia Copşa Mică înspre municipiul Blaj pe partea stângă a drumului în sensul său de mers, iar la apropierea unui autoturism care circula din sens opus s-a angajat brusc în traversarea drumului pe bicicletă. Pentru a evita impactul frontal cu biciclistul, a virat spre stânga, însă l-a acroşat cu partea laterală dreaptă a autoturismului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaş. Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a spus inspectorul principal Ion Mogoşan, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş.
Accidentul este cercetat acum de poliţiştii rutieri din Mediaş.
Gaz Metan - egal la Galaţi

Gaz Metan - egal la Galaţi



Gaz Metan Mediaş a scos un punct din deplasarea de la Galaţi. La finalul celor 90 de minute, tabela a indicat scorul Oţelul-Gaz Metan 2-2. Echipa medieşeană a condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1, prin reuşitele lui Bawab din minutul 17 şi Eric de Oliveira în minutul 75. Golurile formaţiei Oţelul Galaţi au fost marcate de Liviu Antal din lovitură de la 11 metri în minutul 61 şi de Pena în minutul 79. În ultimul minut de joc, gălăţenii au ratat o lovitură de la 11 metri prin Viglianti. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 44 de puncte şi se clasează pe locul 7 în clasamentul Ligii I. Următorul meci al echipei medieşene este programat luni, 2 mai, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti.
Scandal la şedinţa Consiliului Local Mediaş

Scandal la şedinţa Consiliului Local Mediaş


A fost scandal mare miercuri după-amiază la şedinţa Consiliului Local Mediaş. Mai mulţi locuitori de pe strada I. Ghe. Duca au venit la şedinţă pentru a reclama faptul că în weekend au trecut prin clipe de coşmar, după ce o discotecă de pe această stradă a funcţionat 3 nopţi consecutiv. Localul respectiv a primit autorizaţie specială pentru a funcţiona vineri şi sâmbătă, însă locuitorii de pe această stradă susţin că petrecere a fost şi duminică seara. Oamenii spun că nu s-au putut odihni, din cauza muzicii şi a scandalurilor şi ameninţă cu gesturi extreme în cazul în care respectivul local va mai primi autorizaţie de funcţionare. „Vă anunţ oficial că o să intru în greva foamei dacă discoteca aceea va maifuncţiona. Nuse poate aşa ceva. Nu ne mai putem odihni deloc. Am ajuns să mergem cu ochii umflaţi de nesomn la serviciu, pentru că nu putem să dormim noaptea. Vineri noaptea spre sâmbătă a fost scandal, s-au bătut, nu se poate aşa ceva”, a spus revoltată o femeie care locuieşte pe strada respectivă. „O să mă urc pe Sala Sindicatelor şi protestez. Nu mă mai pot odihni la mine în casă. Păi e posibil aşa ceva? Vă rugăm să luaţi măsuri şi să nu îi mai lăsaţi să funcţioneze până dimineaţa la 6 sau 7”, a spus un alt locuitor de pe strada I. Ghe. Duca.
De cealaltă parte, primarul Teodor Neamţu le-a promis oamenilor că va verifica sesizările, iar dacă acestea se confirmă, nu va mai acorda autorizaţie de funcţionare respectivei discoteci. „Eu ştiu că au primit autorizaţie de discotecă până la ora 24. O să verific să văd dacă sesizările dumneavoastră se confirmă şi dacă este aşa, vă promit că acel local nu o să mai primească autorizaţie de funcţionare”, a spus edilul şef al Mediaşului.
Scandalul localurilor din centrul istoric al Mediaşului nu este nou, însă a cunoscut un nou episod la finele săptămânii trecute, când o discotecă de pe strada I.Ghe.Duca a primit autorizaţie specială de funcţionare. Deşi Consiliul Local Mediaş a adoptat un regulament de funcţionare a localurilor de pe raza oraşului, se pare că discuţiile sunt departe de a se fi terminat.
Peste 3.200 de medieşeni – somaţi să-şi plătească taxele şi impozitele

Peste 3.200 de medieşeni – somaţi să-şi plătească taxele şi impozitele


3.206 persoane fizice au datorii la bugetul local al Mediaşului, suma totală datorată fiind de 1.598.040 lei. În ceea ce priveşte persoanele juridice, 286 dintre acestea înregistrează datorii la bugetul local în valoare de 1.349.677 lei. Pentru toate aceste persoane au fost trimise somaţii şi titluri executorii continuându-se o procedura de executare silită prin popriri pe venituri salariale, pe venituri din pensii, popriri pe conturi bancare, sechestru pe bunuri mobile şi ipoteci. “Reamintim faptul că medieşenii care nu şi-au achitat taxele şi impozitele aferente primului trimestru al acestui an vor suporta penalităţi de 2 % pe lună sau fracţiune de lună. Cetăţenii pot achita taxele şi impozitele locale atât la sediul central al Primăriei, cât şi la centrele din cartierele Gura Câmpului şi Vitrometan”, spune Alina Ştefan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.
Pe de altă parte peste 11.000 de medieşeni şi-au achitat integral taxele şi impozitele locale până la 31 martie beneficiind de bonificaţie de 7%.
8 noi săli de clasă la şcoala 3 din Mediaş

8 noi săli de clasă la şcoala 3 din Mediaş


Primăria a primit avizul Ministerului Educaţiei pentru a valorifica o clădire care aparţine şcolii generale 3 din oraş, iar cu banii obţinuţi va fi mărit un corp de clădire al respectivei unităţi de învăţământ. Concret, clădirea care va fi valorificată a fost folosită de şcoala generală 3 pentru desfăşurarea cursurilor la clasele I-IV, însă în acest moment nu mai corespunde, fiind într-o stare destul de avasată de degradare. “Este vorba despre fosta baie a Vitrometanului, care a fost transformată în spaţiu de învăţământ, însă a devenit improprie desfăşurării procesului de învăţământ. Intenţionă, să valorificăm acest spaţiu, iar din banii obţinuţi să extindem anexa B a şcolii generale 3 cu încă 8 săli de clasă. Bineînţeles, după realizarea celor 8 săli de clasă, vom trece şi la izolarea termică a respectivei clădiri”, a spus primarul Mediaşului în conferinţa săptămânală de presă.
Cel mai probabil, în maximum două luni de zile clădirea va fi vândută, urmând ca pe parcursul vacanţei de vară să se treacă la începerea lucrărilor de extindere a şcolii generale 3 din oraş.
10 terase estivale peste vară, la Mediaş

10 terase estivale peste vară, la Mediaş


Doar 10 terase estivale vor funcţiona pe parcursul acestui an la Mediaş. Astfel, în 2011, vor fi doar 10 astfel de terase, în comparaţie cu anul trecut, când au funcţionat 14 terase estivale. La licitaţia pentru închirierea de spaţii având ca destinaţie terase estivale s-au prezentat opt firme din cele 10 care iniţial şi-au exprimat dorinţa de a deschide astfel de spaţii de alimentaţie publică. Alte 2 societăţi au solicitat spaţiu pentru deschiderea de terase în Piaţa Regele Ferdinad I şi pe strada Honterus, iar după ce Consiliul Local Mediaş va aproba acest lucru se va organiza o nouă licitaţie. Anul acesta în municipiul Mediaş vor funcţiona mai puţine terase decât în 2010 atunci când au fost deschise 14 astfel de unităţi. Primăria Mediaş va obţine aproximativ 85.000 lei la bugetul local din închirierea acestor spaţii. Terasele estivale vor funcţiona începând cu 1 mai până în 30 septembrie.
20 de lei biletul la Gaz Metan - Dinamo

20 de lei biletul la Gaz Metan - Dinamo


Biletele pentru partida Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti, programată luni, 2 mai, se pun în vânzare după următorul program: Vineri: 15-18, Sâmbătă: 11-13 şi Luni: 13-18. Preţul unui bilet va fi de 20 lei în toate sectoarele stadionului.
Meditur nu scumpeşte biletele în acest an

Meditur nu scumpeşte biletele în acest an


Veşti bune pentru medieşeni în privinţa preţului biletelor de transport în comun. Societatea care se ocupă de transportul public de călători în municipiul de pe Târnava Mare nu va mări preţul biletelor de călătorie pe parcursul acestui an. Mai mult, directorul societăţii, Dan Voinea spune că este posibil ca actualul preţ să fie păstrat şi pe parcursul anului viitor. „După cum toată lumea ştie, decizia de a majora sau nu preţul biletului este decizia Consiliului Local. Vreau să vă spun că din punctul de vedere al societăţii Meditur nu vom solicita în acest an o majorare a preţului biletelor şi după cum arată datele noastre, nu vom cere nici majorarea subvenţiei. De asemenea, cu cât numărul călătorilor se va menţine la fel sauva creşte, nu vom solicita probabil nici anul viitor mărirea tarifului biletelor”, a spus Dan Voinea.
Ultima mărire a preţului biletelor la Meditur Mediaş a avut loc în urmă cu mai bine de 10 ani.
Taxiul, mai scump la Mediaş

Taxiul, mai scump la Mediaş


Taximetriştii din municipiul Mediaş au mărit tarifele la kilometru. Până în urmă cu câteva zile, marea majoritate a operatorilor taxi circulau cu un tarif de 1,49 lei, iar noul tarif este de 1,79 lei. Scumpirea s-a produs cu puţine zile în urmă, iar  explicaţia ţine de preţul carburanţilor care, spun taximetriştii, a crescut de mai multe ori în ultimii doi ani. Taximetriştii medieşeni au crescut ultima dată tarifele în urmă cu doi ani.
Baraje pentru prevenirea inundaţiilor, în zona Târgului din Mediaş

Baraje pentru prevenirea inundaţiilor, în zona Târgului din Mediaş

Peste 300.000 de lei au fost alocaţi de municipalitatea medieşeană pentru realizarea a două baraje în zona străzii Târgului din oraş, în vederea prevenirii unor inundaţii. Concret, reprezentanţii primăriei medieşene au studiat zona respectivă şi au ajuns la concluzia că două baraje ar elimina riscul producerii unor inundaţii în zona străzilor Târgului, Gheorghe Lazăr şi Dealul Furcilor. Cele două baraje urmează să fie realizate în ravena pârâului Târgului, pentru reducerea riscului de inundare. Licitaţia pentru desemnarea societăţii care se va ocupa de construcţia celor doouă baraje este programată pentru ziua de 10 mai. Valoarea totală a investiţiei este de 313.000 de lei.
Reţele de iluminat pe 5 străzi din Mediaş

Reţele de iluminat pe 5 străzi din Mediaş


Reprezentanţii municipalităţii medieşene au publicat recent în cadrul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, anunţul privind organizarea licitaţiei de extindere a iluminatului public pe un număr de 5 străzi din oraş. Este vorba despre străzile Vămii, Aurel Vlaicu, Iuliu Maniu, Gării şi Panorama. Societăţile interesate îşi pot depune ofertele până în data de 5 mai, în aceeaşi zi urmând să fie desemnată şi firma care se va ocupa de realizarea investiţiei. Valoarea lucrării de extindere a iluminatului public pe cele 5 străzi este de 175.000 de lei.
Serbare câmpenească de 1 Mai, la Mediaş

Serbare câmpenească de 1 Mai, la Mediaş



Primăria Mediaş organizează duminică, 1 mai, la Barajul Ighiş, începând cu ora 12, cea de a-IV-a editie a „Maialului” – tradiţionala serbare câmpeneasca. Medieşenii care iubesc cântecul, jocul şi voia bună sunt aşteptaţi la tradiţionala serbare pentru a petrece câteva ore de distracţie în compania unor artişti de renume. Evenimentul va fi deschis de  Fanfara „Sunetul muzicii” din Sibiu, urmată de solista de muzică populară Lorena Filipescu din Daneş. Programul va continua cu ansamblul folcloric „Purtata” Mediaş, care va prezenta un program de dansuri populare româneşti şi cântece susţinute de Camelia Tarţa, Gheorghe Muntean, Emilia Muntean şi Narcisa Luncan Şimon. În încheiere, invitaţii speciali ai serbării, ansamblul folcloric profesionist „Mureşul” din Târgu Mureş cu solistii Dorina Grad, Dorina Oprea, Maria Sântean Faghiura, Narcisa şi Teodor Ţogorean vor oferi un spectacol de neuitat tuturor celor prezenţi. Organizatorii se aşteaptă la un număr de aproximativ 3.000 de participanţi.
Primarul Mediaşului, la întâlniri cu liceenii

Primarul Mediaşului, la întâlniri cu liceenii



La fel ca la fiecare început de primăvară, edilul şef al Mediaşului a început seria de întâlniri cu elevii din licee, primele întâlniri având loc miercuri la liceul „Axente Sever” şi la Şcoala Naţională de Gaz. Tinerii liceeni au avut ocazia să dicute faţă în faţă cu primarul, aceştia neezitând nicio clipă să-şi spună păsurile. Vizita primarului face parte dintr-un program prin care administraţia medieşeană îşi propune să afle direct de la tinerii liceeni aşteptările, dorinţele dar mai ales soluţiile pe care aceştia le au pentru rezolvarea rezolvarea unor doleanţe. Problemele pe care tinerii le-au ridicat în principal sunt cele legate de petrecerea timpului liber şi posibilităţile de angajare după terminarea studiilor universitare. De asemenea, liceeni îşi mai doresc amenajarea unor săli de sport, piste de biciclete şi a unor terenuri de baschet în oraş. „Vreau să spun că aceste întâlniri pe care le am în fiecare an cu tinerii medieşeni sunt oportune pentru că numai pe baza dialogului se poate crea o strategie în beneficiul tinerilor. În acest fel putem afla care sunt problemele cu care se confruntă, iar împreună cu ei putem găsi şi soluţiile cele mai bune”, mi-a spus primarul Teodor Neamţu. După cele două şcoli vizitate miercuri, primarul Mediaşului va avea întâlniri şi cu tinerii de la celelalte 3 licee din oraş.
Junioarele de la CSŞ Mediaş – la turneul semifinal de handbal

Junioarele de la CSŞ Mediaş – la turneul semifinal de handbal

Echipa de junioare 1 a Clubului Sportiv Şcolar Mediaş debutează în această după-amiază la turneul semifinal. Jucătoarele pregătite de antrenorul Luminiţa Dulău vor întâlni începând de astăzi şi până la sfârşitul săptămânii, LPS Slatina, CSŞ 2 Baia Mare, LPS Buzău şi CSŞ 5 Bucureşti. După ce au câştigat fără probleme seria E, junioarele 1 din Mediaş încep lupta pentru un loc la turneul final al campionatului. Primul adversar pentru CSŞ Mediaş va fi echipa Liceului cu Program Sportiv Slatina.
Vitezomanii – cei mai amendaţi la Mediaş

Vitezomanii – cei mai amendaţi la Mediaş


Săptămână plină pentru lucrătorii de la circulaţia din Mediaş. Agenţii rutieri au aplicat numaipuţin de236 de amenzi, cele mai multe , respectiv 70 fiind pentru depăşirea limitei legale de viteză. În acelaşi timp, şi pietonii, bicicliştii şi conducătorii de mopede s-au ales cu 51 de sancţiuni, în timp ce 17 şoferi sau pasageri care nu purtau centurile de siguranţă au fost de asemenea amendaţi. Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării şi 8 permise de conducere, dintre care 3 pentru consum de alcool, 3 pentru depăşiri neregulamentare şi câte unul pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni, respectiv neacordarea priorităţii de trecere la autovehicule. În sfârşit, tot în ultima săptămână a fost constatată şi o infracţiune pe şoselele din Mediaş, pentru conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în ultima săptămână de poliţiştii rutieri din Mediaş este de 15.000 de lei.
Săptămână cu vreme caldă şi ploaie

Săptămână cu vreme caldă şi ploaie


Astăzi, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. Se vor semnala, însă, unele înnorări temporare. Izolat, mai ales la munte, sunt condiţii de ploi slabe. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 21 de grade Celsius, iar cele minime între 5 şi 7 grade.
Ziua de miercuri va fi una frumoasă, cu cer variabil, cu unele înnorări temporare. Izolat, mai ales la munte, se vor semnala averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 20 grade, iar cele minime între 4 şi 7 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Joi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local, mai ales în cursul zilei, se vor semnala averse de ploaie. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime între 5 şi 7 grade. Vineri, vremea va fi relativ caldă. Cerul va fi variabil. Izolat sunt condiţii de averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 21 de grade, iar cele minime între 5 şi 8 grade. În weekend, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local se vor semnala averse de ploaie mai ales duminică. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 21 de grade, iar cele minime între 4 şi 7 grade.
„Licean pentru o zi”, la „Axente Sever” Mediaş

„Licean pentru o zi”, la „Axente Sever” Mediaş


Viitorii absolvenţi ai claselor a VIII-a din Mediaş sunt aşteptaţi vineri, 29 aprilie la liceul „Axente Sever” din oraş, unde va avea loc acţiunea „Licean pentru o zi”. Acţiunea, devenită o regulă în ultimii ani îşi propune prezentarea ofertei educaţionale a liceului pentru anul şcolar 2011-2012 şi vizitarea liceului de către absolvenţii claselor a VIII-a din oraş şi localităţile învecinate. Acţiunea de vineri se va desfăşura în intervalul orar 9-14.
Simpozion naţional la Automecanica Mediaş

Simpozion naţional la Automecanica Mediaş


Grupul Şcolar Automecanica Mediaş organizează vineri, 29 aprilie începând cu ora 16 la Centrul de Documentare Gaze Naturale, simpozionul naţional dedicat drepturilor copilului, intitulat „Sunt copil-respectă-mi drepturile”. Simpozionul îşi propune inițierea unui concurs de grafică, pictură și eseuri, pe tema drepturilor copilului, la care pot participa elevii claselor V-X, iar la finalizarea proiectului va fi editat un album în condiții de excelență. Obiectivele principale ale simpozionului se referă la stimularea creativității copiilor  prin angrenarea lor într-un concurs de nivel național şi transformarea proiectului într-un exemplu de bună practică util pentru orice demersuri viitoare similare.
Artistul medieşean Mihai Zgondoiu a revenit din Austria

Artistul medieşean Mihai Zgondoiu a revenit din Austria


Artistul vizual medieşean Mihai Zgondoiu a revenit în România, după o lună de zile petrecută într-un atelier de creaţie în oraşul austriac Linz. Acesta a beneficiat de o bursă oferită de către Primăria Mediaş prin intermediul Programului CREA.RE.  Mihai Zgondoiu a realizat un afiş având ca şi temă digitalizarea, ca metodă de conservare a patrimoniului cultural. „Câteva concluzii legate de perioada petrecută în Atelier Salzamt din Linz ar putea să contureze mai mult noţiunea de “artist în rezidenţă”, cât şi implicarea mea în proiectul european CREA.RE. În atelierul nr.7 mi-am petrecut cele patru săptămâni de vis şi creaţie. Este necesar oricărui artist să  aibă astfel de experienţe în propriul “turn de fildeş”, pentru a reflecta şi medita în linişte la tot ceea ce urmează să faca sau să nu facă.  Proiectul CREA.RE în care am fost selectat este un proiect multicultural în care se încearcă integrarea regiunilor (oraşelor) mai mici din Uniunea Europeana. Texte precum “Industriile culturale şi creative pot dispune de o rată foarte mare de inovare”, “Regiunile şi oraşele mici din Europa sunt lipsite de conţinut digital în zona culturală şi creativă. Este nevoie de sprijin adiţional de digitalizare” sunt câteva dintre propunerile primite de la organizatori pentru a crea un poster care să stimuleze rezolvarea acestor probleme. CREA.RE este un proiect serios care a necesitat o cercetare amănunţită a fenomenului de integrare, de acces la informaţie culturală. Pentru România este foarte important să facă cât mai multe conexiuni cu aceşti poli culturali ai Europei. Într-o perioadă în care ţară se confruntă cu cea mai acută criza economică de 20 de ani încoace, este în folosul nostru să învăţăm să exportam cultura şi să importăm tehnologie. Sunt paşi mici cu ecouri consistente pentru imaginea ţării în afara graniţelor, cât şi pentru stimularea tinerei generaţii în noul mileniu. Multumesc înca odată organizatorilor din ambele ţări pentru implicarea serioasă de care au dat dovadă: Eva Dumfart, Anneliese Geyer, Holger Jagersberger, Cindy Forster, Vladimir Sargu”, a spus artistul vizual Mihai Zgondoiu, la finalul perioadei petrecute la Linz. La jumatatea lunii noiembrie a anului trecut, Mihai Zgondoiu a câştigat concursul organizat de Primăria Municipiului Mediaş în cadrul acţiunilor proiectului CREA.RE, respectiv o bursă de creaţie timp de o lună în Austria, lucrarea prezentată de acesta fiind “Matrix Poem Book”. Mihai Zgondoiu a beneficiat de o bursă de 800 de euro în cadrul acestui proiect.
110 medieşeni au chemat Ambulanţa, de Paşti

110 medieşeni au chemat Ambulanţa, de Paşti


Peste 100 de medieşeni au avut nevoie de intervenţia asistenţilor de la Ambulanţă în noaptea de Înviere şi prima zi de Paşti. Fie că a fost vorba despre agresiuni, come alcoolice sau exces de mâncare, medieşenii au înroşit telefoanele dispeceratului de Ambulanţă. „Am avut un total de 110 solicitări începând de sâmbătă şi până luni dimineaţa. 70 dintre acestea au fost urgenţe medico-chirurgicale şi aş aminti 11 intervenţii în cazul bolnavilor cardiaci, 10 colici biliare şi 13 intoxicaţii alcoolice care ulterior au degenerat în agresiuni fizice. În acest caz, 4 persoane au ajuns la Sibiu, la Ortopedie sau Neurochirurgie”, a spus Ilarie Cumpănăşoiu, coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Mediaş. Cadrele medicale recomandă cumpătare şi în aceste zile, mai ales pentru persoanele care au postit vreme de săptămâni bune, pentru a evita situaţiile neplăcute. De asemenea, reprezentanţii de la Ambulanţă trag un semnal de alarmă şi în privinţa consumul exagerat de alcool.
Un băieţel s-a născut de Înviere, la Mediaş

Un băieţel s-a născut de Înviere, la Mediaş


Un băieţel a venit pe lume la maternitatea din Mediaş chiar în noaptea de Înviere. Acesta a fost de altfel singurul nou-născut înregistrat în municipiul de pe Târnava Mare în noaptea de Înviere şi în prima zi de Paşti. Reprezentanţii secţiei de Neonatologie susţin că băieţelul este perfect sănătos, maşterea decurgând fără probleme. Alte 7 proaspete mămici, care au născut în ultimele zile, şi-au petrecut Paştile în maternitatea medieşeană. Nici unul dintre copiii veniţi pe lume în ultimele zile nu a ridicat probleme deosebite. Nou-născuţii şi mamele lor vor fi externaţi în această săptămână.
Medieşean de 81 de ani – găsit mort în Sâmbăta Învierii

Medieşean de 81 de ani – găsit mort în Sâmbăta Învierii


Un medieşean de 81 de ani a fost găsit mort în locuinţa sa de pe strada Luncii din oraş. Macabra descoperire a avut loc chiar în Sâmbăta Învierii, când vecinii alarmaţi de faptul că nu-l mai văzuseră pe octogenar de câteva zile, au sunat la 112. Pentru că uşa apartamentului era închisă, pompierii medieşeni au fost nevoiţi să o spargă. Când au intrat în casă, l-au găsit pe bătrân căzut în hol, fără suflare. Din primele cercetări ale echipei de anchetatori, nu au fost găsite urme de violenţă pe corpul bărbatului. Autopsia care va fi efectuată la Serviciul de Medicină Legală Mediaş va stabili cu exactitate cauza decesului.
Gaz Metan - Unirea Urziceni 2-0

Gaz Metan - Unirea Urziceni 2-0



Peste 5.000 de spectatori au asistat în această după-amiază la partida dintre Gaz Metan şi Unirea Urziceni, programată în cadrul etapei a 28-a a Ligii I. Deşi a fost prima zi de Paşti, mii de medieşeni au venit la meci, intrarea fiind gratuită. Meciul a fost dominat aproape în totalitate de Gaz Metan, Alex Munteanu deschizând scorul în minutul 37. Alin Liţu a închis tabela în minutul 83, cu o superbă lovitură de cap de la 9-10 metri. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 43 de puncte şi şi-a consolidat locul 7 în clasament. Următorul meci este programat joi, în deplasare la liderul Oţelul Galaţi.
Oină şi ţuru, în prima zi de Paşti la Mediaş

Oină şi ţuru, în prima zi de Paşti la Mediaş








Prima zi de Paşti a fost una cu totul deosebită pentru câteva sute de medieşeni din cartierul Moşnei. La ora 10, oameni de toate vârstele s-au strâns pe strada Stejarului, pentru a participa la un joc extrem de popular în zonă: oina. Nici oboseala, nici ora destul de matinală nu au mai contat în faţa tradiţiei, astfel încât la ora 10, oamenii erau pregătiţi să înceapă partida. „De mai bine de 50 de ani, ne adunăm în fiecare dimineaţă a primei zile de Paşti la ora 10 pentru acest joc. La final servim cu toţii un pahar de vin, ciocnim ouă roşii şi gustăm alte produse tradiţionale de Paşti. Sperăm ca şi în acest an, cei care au fost alături de noi să fi petrecut câteva clipe frumoase alături de noi, mi-a Mariana Hălmaciu, unul dintre organizatorii jocului de oină.
O oră mai târziu, la câteva sute de metri depărtare de oină, s-a dat startul unui alt joc: ţuru. Foarte asemănător din punct de vedere al modului de desfăşurare şi al regulilor cu oina, jocul de ţuru este aşteptat an de an de toţi medieşenii. Duminică dimineaţa la ora 11, s-a dat startul acestui joc, sub privirile curioase ale medieşenilor. Nu a mai contat rezultatul sau echipa câştigătoare, păstrarea şi continuarea tradiţiei fiind mai presus de orice. „Jocul de ţuru este una dintre tradiţiile frumoase ale medieşenilor de pe această stradă. Mă bucur foarte mult că şi în acest an, sute de persoane au venit în acest loc pentru a lua parte la ţuru. Este un lucru foarte bun, care demonstrează că tradiţiile sunt păstrate. Eu ţin minte că şi pe vremea bunicilor mei, acest joc se disputa în fiecare an şi am decis că trebuie să ducem această tradiţie mai departe”, a declarat Constantin Bănceu, organizatorul jocului de ţuru din Mediaş.

.

.

MEDIAS

.
Un produs Blogger.