Trupa pregătită de tehnicianul Cristi Pustai a bifat în această seară al treilea amical din cadrul stagiului de pregătire centralizată din Ungaria. Medieșenii s-au deplasat câţiva kilometri de Debrecen, locul lor de cantonament, pentru partida de verificare susțină împotriva formației maghiare Pecs. Gaziștii s-au impus cu scorul de 4-1,la fel ca și în prima partidă susținută sîmbătă. Zaharia a deschis scorul în minutul 7, Eric a majorat diferența cinci minute mai tîrziu iar Ciprian Petre a stabilit scorul pauzei în minutul 32. Fostul internațional Florin Bratu a închis tabela în ultimul minut de joc, după ce maghiarii marcaseră golul de onoare la jumătatea reprizei secunde.
Meciul s-a desfășurat pe durata a două reprize a cîte 60 de minute iar formula de start a fost următoarea:Pleșca-Zaharia, Akaky, Hoban, Pîrvulescu-Munteanu, Todea, Nikandro, Eric, Petre-Bawab iar în partea secundă am mai evoluat Vîtcă, Buzean, Miclea, Dudiță, Bratu, Lazăr și Bozeșan.
