Weekend medieval la Mediaş


Primăria Municpiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret organizează cea de-a VII-a ediţie a Festivalul „Mediaş – Cetate Medivală”, în perioada 8 -10 iulie. Pregătirile pentru festivalul sunt pe ultima sută de metri, pentru al doilea an consecutiv manifestarea urmând să aibă loc la Muzeul Municipal Mediaş, unde sunt aşteptaţi peste 200 de cavaleri, domniţe, vrăjitoare, muzicieni, stegari şi meşteşugari. „Anul acesta şi-au anunţat prezenţa şase ordine cavalereşti care ne vor introduce în atmosfera medievală. Este vorba despre Cavalerii Cetăţii Bârsei, Ordinul Cavalerilor Lup, Lupus Dacus, Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor de Mediaş şi Paladinii de Terra Medies, care vor încânta publicul prin muzică, dans şi lupte medievale. De asemenea participanţii la eveniment vor asista la o scurtă demonstraţie a unui schimb de gardă din perioada medievală. Festivalul de anul acesta va fi presărat cu multe momente inedite precum cele de dans tradiţional irlandez, concurs de orientare turistică în cetatea medievală, expoziţii de arme, spectacole de teatru şi multe efecte pirotehnice. Muzica va răsuna în cele trei zile de festival. Nicu Alifantis,  Ducu Bertzi acompaniat de Mihai Neniţă, dar şi trupele Lyra, No’Mads, Alexandra Fitz şi Motto ne vor oferi spectacole de excepţie”,a declarat primarul Teodor Neamţu. Parade, expoziţii, ateliere, concerte folk, spectacole de foc, întreceri cavalereşti, dans sunt  părţi care vor forma un eveniment special ce va pune în valoare cetatea medievală medieşeană. Timp de trei zile meşteşugarii îşi vor arăta măiestria, iar  muzica îi va anima pe toţi cei prezenţi. Aveţi mai jos declaraţia primarului Teodor Neamţu despre acest eveniment.

Un produs Blogger.