7 hectare de vegetaţie au ars între Mediaş şi Moşna

7 hectare de vegetaţie au ars între Mediaş şi Moşna


Pompierii medieşeni au intrat în alertă maximă miercuri după-amiază, când un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit între municipiul de pe Târnava Mare şi localitatea Moşna. Focul înainta foarte repede si ameninţa să cuprindă şi o fermă de animale. Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale şi sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moşna, au reuşit să izoleze şi lichideze focul. Incendiul a făcut scrum nu mai puţin de 7 hectare de vegetaţie uscată, pompierii încercând acum să afle de la ce a pornit focul.
Sensul giratoriu din Mediaş – aproape gata

Sensul giratoriu din Mediaş – aproape gata




Primul sens giratoriu din Mediaş este aproape finalizat. Angajaţii societăţii care se ocupă de această investiţie au realizat mare parte din lucrare, giraţia propriu-zisă şi stâlpul pentru reconfigurarea reţelei electrice a troleibuzelor fiind deja realizate. Sensul giratoriu este realizat la intersecţia străzilor Academician Ioan Moraru şi Carpaţi, o zonă unde s-au produs mai multe tamponări şi accidente soldate cu persoane rănite. Potrivit proiectului municipalităţii medieşene, sensul giratoriu va avea o rază interioară de 6 metri şi o rază exterioară de 13 metri.
De la scăldat a ajuns direct în spital

De la scăldat a ajuns direct în spital


Un tânăr de 15 ani din Dârlos a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, cu un traumatism la coloana cervicală. Băiatul le-a povestit medicilor că a fost la scăldat cu mai mulţi prieteni şi a sărit în apă de pe un pod. Iniţial, tânărul nu a simţit nimic, însă când a ajuns acasă a resimţit dureri în zona gâtului. A fost transportat la Spitalul Municipal din Mediaş, iar de aici la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. „În cursul nopţii, la Unitatea Primiri Urgenţe a fost transferat de la Spitalul Municipal Mediaş un tânăr în vârstă de 15 ani din Dârlos, care a suferit un traumatism de coloană cervicală, după ce a sărit în apă de pe un pod, de la o înălţime de 2 metri. Pacientul a primit îngrijiri medicale şi mai rămâne internat pentru câteva zile  în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie pentru tratament şi supraveghere. În prezent, starea pacientului este bună”, spune Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.
Fanfara 10 Prăjini deschide Festivalul Internaţional de Film de la Mediaş

Fanfara 10 Prăjini deschide Festivalul Internaţional de Film de la Mediaş


Luni, 5 septembrie, de la ora 16, în Piaţa Primăriei Mediaş se va spune MOTOR – Festivalului Internaţional de Film. Fanfara 10 Prăjini va deschide evenimentul cu un concert incendiar. Claudiu Bleonţ va suprinde asistenţa cu un spectacol de stand –up comedy, iar seara va continua cu proiecţia în aer liber a filmului cu  „Mahler la Psihiatru“!  Crăciun Ivancea, clarinetist şi dirijor al Fanfarei 10 Prăjini, este „gardianul”  acestei muzici transmise din generaţie în generaţie şi face legătura artistică dintre tineri şi bătrâni. În această formaţie, toate generaţiile sunt prezente: bătrânii care interpretează dansuri tradiţionale (hora, sârba brâul), dar şi tinerii, care preferă ritmuri moderne şi care au introdus în repertoriul clasic al trupei piese importate din cinematografia indiană, europeană („Underground”) şi chiar din muzica americană.
Claudiu Bleonţ va prezenta spectacolul „Novecento” sau „Legenda pianistului”. Spectacolul este realizat de către regizoarea Andra Negulescu. Acţiunea se desfăşoară într-un decor minimalist, avându-l ca pilon pe Claudiu Bleonţ, care reuşeşete, cu măiestrie, să interpreteze toate rolurile personajelor, încercând să întrupeze fantastica poveste a celui mai mare cântăreţ de jazz din lume, pianistul Danny Boodmann TD Lemon (Novecento). Acesta îşi petrece întreaga viaţă la bordul vaporului de croazieră „Virginian”.  Spectacolul este astfel conceput, încât să poată induce, prin intermediul jocului şi al rostirii actorului, imaginea oceanului albastru, a vaporului alb, pe Novecento cântând la pianul negru, lucios, războiul gri, dinamita roşie... Imaginile se succed filmic în mintea spectatorului. Fiecare se poate regăsi în gândurile, temerile sau revelaţiile lui Novecento. Se transmite publicului ideea că nu este neapărat necesar să trăieşti într-o lume imensă pentru a fi genial, ci trebuie doar să faci ceea ce ştii mai bine, evitând şabloanele şi falsele valori, care, adeseori, devin, pentru cei mai mulţi dintre noi, modele de urmat. Seara se va încheia cu proiecţia filmului „Cu Mahler la psihiatru“ – Germania, 2010. Aventura Almei Mahler cu tânărul arhitect Walter Gropius provoacă o dramă conjugală care îl va sili pe soţul acesteia, Gustav Mahler, să apeleze la ajutorul lui Sigmund Freud. Gustav Mahler a fost compozitor, dirijor și director al Operei de Stat din Viena în perioada 1897 – 1907. Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru austriac, fondator al școlii psihologice de  psihanaliză. Freud este considerat a fi părintele psihanalizei, iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.
Astăzi se opreşte apa pe strada Sondorilor între orele 8 şi 10

Astăzi se opreşte apa pe strada Sondorilor între orele 8 şi 10


Compania de apă „Apa Târnavei Mari” anunţă sistarea apei potabile, astăzi 31 august 2011 între orele 8-10 pe strada Sondorilor, în vederea remedierii unui defect la reţeaua de apă. Reprezentanţii companiei atenţia consumatorilor că la repunerea în funcţiune a reţelei, datorită antrenării depunerilor din conducte, apa va prezenta suspensii şi culoare.
Vom avea o toamnă caldă

Vom avea o toamnă caldă


Toamna întârzie anul acesta. Potrivit prognozelor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, primele zile de septembrie vor fi călduroase, cu temperaturi cuprinse între 29 şi 30 de grade Celsius. Cel mai cald va fi în partea de sud a României, unde temperaturile vor atinge şi 33 de grade Celsius. În primele zile de septembrie vor cădea precipitaţii numai în zona de munte, unde vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Meteorologii susţin că vremea se va menţine frumoasă şi caldă şi la mare. Pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade. În restul lunii septembrie, vremea se va menţine frumoasă. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei, cu dimineţi şi seri reci şi zile calde. Vremea va fi mai caldă în partea de sud a ţării, unde pe alocuri vor fi la orele amiezii şi 30 de grade Celsius. În a doua parte a lunii septembrie este posibil să plouă în tot teritoriul. Luna octombrie va avea un regim termic apropiat de normele climatologice, cu temperaturi care vor ajunge la 20 de grade în timpul zilei. Va fi mai cald în zona sud-estică şi local în vest, unde temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul pentru luna octombrie. 
Premieră naţională la Mediaş: Sfinte Moaşte de pe Muntele Athos

Premieră naţională la Mediaş: Sfinte Moaşte de pe Muntele Athos




Pentru prima dată în România, Moastele Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului , Sfântului Apostol si Evanghelist Matei, Sfântului  Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Stefan si ale Sfintei  Mare Muceniţe Varvara vor ajunge la Mediaş. Sfintele Moaşte aduse de pe Muntele Athos de la Schitul Românesc Prodromu se vor afla spre închinare in zilele de 6 şi 7 septembrie 2011 în Catedrala Ortodoxă din Mediaş, iar în ziua prăznuirii „Naşterii Maicii Domnului” – 8 septembrie, vor fi duse spre închinare la Schitul cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Bazna, judeţul Sibiu. Iniţiativa aducerii Sfintelor Moaşte aparţine Asociaţiei „Muntele Athos - Schitul Prodromu”. Pelerinajul Sfintelor Moaşte în Transilvania s-a putut realiza cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi cu ajutorul Protopopiatului Ortodox Român din Mediaş. Pe durata vizitei în România Sfintele Moaşte sosite din Sfântul Munte, vor fi însoţite de Părinţii ieromonahi Serapion şi Daniil şi de către Ierodiaconul Iustinian, de la Schitul românesc Prodromu. „Datorită legăturii strânse dintre Asociaţie şi călugării de pe Muntele Sfânt şi cu ocazia marii sărbători de Sfânta Maria - 8 septembrie, credincioşii români se vor putea închina Sfintelor Moaşte a celor patru  mari sfinţi. Au fost necesari 3 ani pentru a duce la îndeplinire acest vis de renaştere sufletească a românilor” a declarat Mircea Vescan, Preşedintele Asociaţiei „Muntele Athos – Schitul Prodromu”. „Părinţii români de la Schitul Prodromu în frunte cu fostul stareţ, venerabilul Par. Arhim. Petroniu Tănase au fost bucuroşi de iniţiativa Dlui Mircea Vescan, că să vină Sfintele Moaşte în Transilvania, că pe această cale dau şi ei o mână de ajutor poporului român, atât de greu încercat de-a lungul veacurilor, pentru întărirea credinţei lui în Dumnezeu şi în ajutorul sfinţilor”, a precizat Părintele Ieromodiacon Iustinian, fostul econom al Schitului Prodromu timp de 27 ani, cel mai bun colaborator şi ajutător al Asociaţiei Muntele Athos – Schitul Prodromu”. Sfintele Moaşte vor ajunge în România în seara zilei de luni, 5 septembrie 2011, pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti. Slujba oficială de primire va avea loc marţi, 6 septembrie 2011 la Catedrala Ortodoxă Mediaş, unde vor ramâne până în după-amiaza zilei de miercuri, 7 august 2011. În dimineaţa zilei de 8 septembrie 2011 „Naşterea Maicii Domnului”, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza va oficia Sfânta Liturghie la Schitul “Naşterea Maicii Domnului” din Bazna, unde Sfintele Moaşte vor sosi în ajunul praznicului (7 septembrie 2011, la ora 17.30).
Asociatia „Muntele Athos – Schitul Prodromu” a fost fondată în martie 2010 de către Mircea Vescan şi aflată sub înaltul patronaj al Înalt Prea Sfinţiei sale Părintele Mitropolit al Ardealului Laurenţiu Streza, asociaţia îşi propune să readucă în atenţia românilor valorile religiei ortodoxe, care au stat la baza statorniciei neamului românesc şi care menţin viu spiritul acestui popor.

.

.

MEDIAS

.
Un produs Blogger.