Angela Păucean despre Mărţişor, semnificaţii şi tradiţii

Coordonatorul Muzeului Municipal Mediaş, doamna Angela Păucean, a scris foarte frumos despre Mărţişor. Mă simt onorat că mi-a trimis şi mie aceste rânduri şi îi mulţumesc frumos.

 Mărţişorul......Este denumirea populară a lunii martie şi reprezintă simbolul primăverii. Obiceiul mărţişorului, sărbătorit la 1 martie, este specific poporului român,  iar originile lui se află în credinţele şi practicile agrare.
Se spune despre cei care poartă mărţişorul că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, drăgăstoşi, bogaţi, norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de români. În unele zone, mărţişorul se poartă pe perioada zilelor Babelor, sau până la Florii, apoi se agaţă de crengile unui pom din grădină. Se crede că, dacă pomul va rodi, purtătorul mărţişorului va avea noroc.
Mărţişorul rămâne peste veacuri "funia anului", care, adună laolaltă cele 12 luni, în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular, vara şi iarna. Baba Dochia reprezintă o zeitate agrară, asociată cu Diana şi Iuno din panteonul roman.  La 1 martie, această reprezentare mitică începe să moară pentru a renaşte la 9 martie (Măcinici), ziua echinocţiului de primăvară din calendarul iulian. Această moarte simbolică reprezintă hotarul dintre anotimpul geros şi cel călduros, moartea anului vechi şi renaşterea noului an. Zilele cuprinse în perioada 1-9 martie sunt numite Zilele Babei, iar vremea instabilă din această perioadă se datorează caracterului capricios al Babei Dochia. Ca sa respectăm tradiţia, mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 martie până când se arată semnele de biruinţă ale primaverii : până se aude cucul cântând, până ce înfloresc cireşii ori trandafirii, până ce vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să  ne aducă noroc.
Dincolo de obiceiuri şi simboluri legate de mărţişor, el rămâne ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii. Mărţişorul rămâne, peste timp, simbolul soarelui atotputernic şi al purităţii sufleteşti.
 A dărui un mărţişor înseamnă  a dărui o fărâmă de soare !

Angela Păucean
muzeograf

Un produs Blogger.