Victorie pentru Teleabă: CSS Giurgiu - Gaz Metan Mediaş 86-101

Victorie pentru Teleabă: CSS Giurgiu - Gaz Metan Mediaş 86-101


Fără antrenorul Ovidiu Teleabă, care nu şi-a putut conduce echipa de pe bancă din cauza unor probleme de sănătate, baschetbaliştii Gazului Metan au plecat cu gânduri mari spre Giurgiu. De altfel, secundul Dan Popa a spus vineri într-o conferinţă de presă că meciul trebuie început tare, iar "lupii negri" nu trebuie să le dea nicio şansă jucătorul din adverşi. Aşa s-a şi întâmplat de altfel în această seară, iar la capătul celor 4 sferturi, Gaz Metan s-a impus cu scorul de 101-86  în faţa celor de la CSS Giurgiu.
Primul ministru al României este comunistul-comuniştilor şi securistul-securiştilor

Primul ministru al României este comunistul-comuniştilor şi securistul-securiştilor


Citesc o ştire în adevărul.ro şi mă crucesc. Fiţi atenţi:
  
„Autorităţile care au gestionat vizita de sâmbătă a lui Răzvan Ungureanu în Harghita au speriat aproape 200 de turişti care vizitau salina Praid. Oamenii au stat aproape două ore blocaţi în salină pentru a nu-l deranja pe prim-ministru.
La faţa locului s-a aflat şi un jurnalist "Adevărul", care a fost martorul incidentului. "Accesul în salină se face cu autobuze speciale, care trebuie să circule din jumătate în jumătate de oră. Erau aproximativ 200 de turişti la staţia de autobuz de plecare din salină şi autobuzele nu au mai venit. În salină erau multe alte persoane, foarte mulţi. Timp de două ore oamenii nu au ştiut ce se întâmplă. Erau femei cu copii mici, s-au speriat foarte rău. Unii au sunat la 112. Abia după aceea au apărut nişte microbuze în care am fost urcaţi rapid şi scoşi afară, cu explicaţia că este Ungureanu în vizită şi să nu-l deranjăm", a relatat jurnalistul Adina Vlad pentru adevarul.ro. Persoanele care au asigurat paza delegaţiei oficiale au insistat apoi ca turiştii să plece cât mai repede de la faţa locului şi nu au permis nici măcar să fie făcute fotografii. Delegaţia oficială a intrat apoi în salină cu autobuzele pe care le aşteptau turiştii.  Conform agendei oficiale a Guvernului României, prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu s-a deplasat astăzi în judeţul Harghita pentru a participa la Reuniunea Prefecţilor şi Subprefecţilor din România. Evenimentul are loc la Hotelul Septimia din Odorheiul Secuiesc”.

Cred că sunteţi de acord cu mine că Adevărul nu minte cu privire la această ştire, cotidianul fiind unul apropiat puterii. Altceva e însă şocant. „Băiatul cu ochi albaştri”, acest „ştie tot” Ungureanu, un om pentru care ar fi trebuit inventat superlativul absolut când e vorba de PERSIFLARE şi NESIMŢIRE dă dovadă de un comunism odios. Păi cum măi băiatule cu studii la Oxford şi alte alea, te pretezi la jigodisme de genul ăsta? Nu suporţi poporul în jurul tău? Atunci pleacă, odiosule care dai ordin lingăilor de prefecţi sau preşedinţi de Consilii Judeţene să blocheze oamenii când treci tu, frumosul băieţel tras printr-un inel. Ungureanu, chiar nu îţi este ruşine să blochezi oameni vreo 2 ore într-un loc? Cred că Nicolae Ceauşescu ar fi putut lesne să ia lecţii de securism şi comunism de la acest „tânăr promiţător”. Ungureanu, eşti comunistul-comuniştilor şi securistul-securiştilor.
FOTO EXCLUSIV: Premierea atletelor de aur din Mediaş

FOTO EXCLUSIV: Premierea atletelor de aur din Mediaş




Vă anunţam astăzi că atletele Anca Bunea şi Daniela Loghin au câştigat medaliile de aur cu echipa României la Balcaniada de Cros din Turcia, o performanţă extraordinară pentru sportul medieşean. Mai sus găsiţi câteva imagini de la festivitatea de premiere. AICI puteţi citi despre performanţa extraordinară a atletelor Daniela Loghin şi Anca Bunea.
EXCEPŢIONAL: Daniela Loghin şi Anca Bunea – AUR la Balcaniada de Cros

EXCEPŢIONAL: Daniela Loghin şi Anca Bunea – AUR la Balcaniada de Cros


Rezultat fabulos pentru atletismul medieşean. Atletele Anca Bunea şi Daniela Loghin pregătite de profesorii Vasile Hermann şi Vasile Ibăşfălean au câştigat medaliile de aur cu echipa României la Balcaniada de Cros, competiţie desfăşurată sâmbătă dimineaţa în Turcia. De asemenea, în concursul individual, Anca Bunea s-a clasat pe locul 3, iar Daniela Loghin pe locul 5.
Doamna Luminiţa a „lovit” de 4 ori în luna martie - RESPECT

Doamna Luminiţa a „lovit” de 4 ori în luna martie - RESPECT






Doamna Luminiţa Zgăbei, despre care am scris cu mare placere de fiecare dată, a „lovit” de 4 ori în luna martie. A „lovit” în cel mai frumos mod posibil unele persoane sau familii aflate în situaţii financiare precare. Doamna Luminţa, alături de alte persoane cu suflet extraordinar de mare a reuşit să aducă zâmbete pe feţele unor oameni cu probleme şi a organizat în această lună 4 acţiuni:
 „De Mărţişor” -06.03.2012
„Dar de primăvară” -18.03.2012
„Dor de bunici” - 21.03.2012
„De la noi, pentru tine” -30.03.2012
Doamna Luminiţa şi celelalte persoane cu suflet imens au dus începând de la haine, pături, fructe, alimente şi tot ce a mai fost nevoie pentru nişte oameni cărora le-au fost de mare folos aceste ajutoare. Multă sănătate, doamna Luminiţa şi celor care vă ajută, iar ceea ce aţi oferit să se întoarcă înzecit.
VIDEO: Superconcert de Florii organizat de Gheorghe Roman

VIDEO: Superconcert de Florii organizat de Gheorghe Roman



Medieşenii sunt aşteptaţi în Duminica Floriilor, în data de 8 aprilie, la Hanul Greweln la un concert folcloric şi de pricesne organizat de deputatul Gheorghe Roman. În cadrul evenimentul vor cânta şi îi vor încânta pe medieşeni soliştii Aurel Tămaş, Cristian Pomohaci, Robert Târnăveanu, precum şi artişti locali. Deputatul Gheorghe Roman a oferit detalii despre acest concert în cadrul unei conferinţe de presă. Cel mai probabil, tot în Duminica Floriilor, odată cu organizarea concertului, Gheorghe Roman îşi va anunţa şi candidatura pentru funcţia de primar al Mediaşului.
E stabilit: Teodor Neamţu este candidatul PDL la Primăria Mediaş

E stabilit: Teodor Neamţu este candidatul PDL la Primăria Mediaş


Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, Ion Ariton, a făcut lumină în privinţa candidatului PDL pentru funcţia de primar al Mediaşului. Prezent vineri seara la Mediaş cu ocazia vizitei ministrului Economiei în municipiul de pe Târnava Mare, Ariton a explicat foarte clar faptul că actualul edil Teodor Neamţu este candidatul PDL pentru fotoliul de primar al Mediaşului. "Domnul Neamţu este primarul în funcţie şi potrivit hotărârii Biroului Permanent Naţional va candida din partea Partidului Democrat Liberal pentru Primăria Mediaş. În plus, potrivit ultimului sondaj pe care l-am văzut, domnul Neamţu este mai bine clasat decât domnul Roman", a spus Ariton. În aceste condiţii, opţiunea deputatului Gheorghe Roman, care şi-a manifestat intenţia de a candida pentru Primăria Mediaş, este de a intra în luptă din postura de candidat independent.
Nebunie pe şoselele din judeţul Sibiu: Un bărbat a murit pe Calea Cisnădiei

Nebunie pe şoselele din judeţul Sibiu: Un bărbat a murit pe Calea Cisnădiei

Weekend de groază pe şoselele din judeţul Sibiu. După ce în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accindet de circulaţie în municipiul Sibiu, sâmbătă dimineaţa s-a produs un alt accident mortal, informează tribuna.ro. Un bărbat a murit sâmbătă dimineața pe Calea Cisnădiei, în municipiul Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu, este vorba de un angajat al unei societăți de curățenie a orașului care  s-a angajat într-o traversare neregulamentară. Bărbatul a sărit din mașina de gunoi pentru a lua o pubelă de la casa unor sibieni care locuiesc într-o casă, pe drumul care leagă Sibiul de Cisnădie. La un moment dat, dinspre Sibiu, o mașină care circula spre Cisnădie, nu a sesizat intenția victimei, care a vrut să se întoarcă la mașina de gunoi și l-a accidentat. „A sărit din mașină, s-a dus și s-a întors, că a văzut mașina care venea și s-a întors. Dacă nu se întorcea, nu îl lovea”, a spus colegul victimei, cel care conducea mașina de gunoi.
Polițiștii sosiți la fața locului spun că pietonul nu a fost atent. "Din primele cercetari efectuate la fața locului rezultă, ca și cauză a accidentului de circulație, neatenția lucrătorului firmei de salubritate care, la coborârea de pe autospecială nu s-a asigurat pentru traversarea străzii și a fost lovit de către un autoturism care se îndrepta spre localitatea Cisnădie", a declarat inspectoru principal Costin David Costin.
Accident mortal în judeţul Sibiu – Un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa

Accident mortal în judeţul Sibiu – Un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa



Viteza şi alcoolul au făcut o victimă, vineri noaptea, în municipiul Sibiu. Un tânăr de 19 ani a murit, iar şoferul, un bărbat de 29 de ani, a fost rănit grav, informează tribuna.ro. El le-a spus medicilor că a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Acul kilometrajului s-a oprit la 160 de kilometri / oră. Viteza năucitoare a făcut ca maşina, un Opel, să se răsucească pe un stâlp de electricitate. A lovit, apoi, o ţeavă de gaz, iar câteva străzi din zona şoselei Alba Iulia au rămas fără gaz, acesta fiind oprit pentru câteva ore. Martorii la accidentul care a avut loc în jurul orei 3 dimineaţa spun că şoferul circula cu viteză foarte mare. Venea de la Cristian, iar în zona benzinăriei MOL a încercat să frâneze. A derapat pe carosabilul umed şi a ajuns pe celălalt sens de mers, unde maşina s-a încolăcit de stâlp. Oamenii spun că în acelaşi moment, maşina a început să ardă ca o torţă, iar un bărbat, care se afla pe bancheta din spate a fost efectiv aruncat din maşină.
Sursă foto: www.tribuna.ro
FOTO: Faceti ceva cu câinii vagabonzi - E jale!!!

FOTO: Faceti ceva cu câinii vagabonzi - E jale!!!






Am scris, scriu şi o să mai scriu de fiecare dată despre problema câinilor vagabonzi din Mediaş. Vineri seara am dat iarăşi "nas în nas" cu o ceată de câini care se plimbau în voie, fără să-i deranjeze nimeni. Nu va mai trece mult timp şi cineva o să fie muşcat. Sunt mult prea multe patrupede deja şi situaţia va scăpa de sub control. Faceţi ceva cu câinii vagabonzi!
ASTĂZI ŞI MÂINE: Câinii "invadează" Mediaşul

ASTĂZI ŞI MÂINE: Câinii "invadează" Mediaşul


Vă readuc aminte că astăzi şi mâine pe terenul de fotbal al Şcolii Naţionale de Gaz Mediaş sunt programate două evenimente chinologice de excepţie. Este vorba despre concursul canin şi expoziţia chinologică, în ambele zile evenimentele urmând să înceapă la ora 10. AICI găsiţi toate detaliile evenimentelor.
ASTĂZI: Obligatoriu, victorie: CSS Giurgiu – Gaz Metan Mediaş

ASTĂZI: Obligatoriu, victorie: CSS Giurgiu – Gaz Metan Mediaş


Baschetbaliştii Gazului Metan întâlnesc în această seară în deplasare formaţia CSS Giurgiu. Cel puţin teoretic, „lupii negri” vor avea parte de o misiune uşoară, însă toţi componenţii echipei sunt "în gardă" pentru a preveni o surpriză neplăcută. În afară de accidentarea lui Tudor Dumitrescu, toţi componenţii lotului de baschet sunt apţi din punct de vedere medical pentru partida de mâine. Dan Popa, antrenorul secund al baschetbaliştilor medieşeni a spus vineri într-o conferinţă de presă că jucătorii Gazului Metan se gândesc doar la victorie în partida de sâmbătă seara. „Dacă ne uităm în clasament, meciul pare mai uşor, dar toate meciurile sunt grele. Surprize au fost, iar cei de la Giurgiu au bătur Timişoara, au jucat bine şi cu Rovinariul lu cu Piteştiul, deci trebuie să fim atenţi, foarte hotărâţi şi să nu le dăm nicio şansă de la început. Nu avem probleme de lot, cu excepţia lui Tudor Dumitrescu, care nu este încă refăcut. În rest toţi băieţii sunt în regulă şi mergem la victorie”, a spus Popa.
Meciul dintre CSS Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş se dispută astăzi, de la ora 18.
FOTO: Uite ce fac boii cu diplomă din Mediaş

FOTO: Uite ce fac boii cu diplomă din Mediaş




Sper din tot sufletul să nu mă condamnaţi pentru limbajul următor, dar simt că mi se urcă sângele în cap. Studiu de caz: sub podul peste Târnava Mare aproape de intrare pe strada Baznei, nişte boi cu diplomă şi două picioare, boi numiţi impropriu oameni, s-au gândit că se află pe tarlaua mămicuţelor lor şi au zis să arunce nişte gunoaie sub pod. Puteţi vedea mai sus cum arată zona. Stau şi mă întreb cum scapă de fiecare dată asemenea boi încălţaţi cărora le curge scuipatul din gură. Pe cuvânt că nu înţeleg. Chiar nimeni nu îi vede? Poliţia Locală, EcoSal, chiar nu vă interesează să puneţi mâna pe nişte "trofee" numite boi?

VIDEO: Bode - Nu am luat în calcul mutarea sediilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş



Prezent astăzi la Mediaş, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode a dorit să lămurească discuţia referitoare la mutarea sediilor societăţilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş. Vă invit să urmăriţi declaraţia ministrului Lucian Bode.

VIDEO: Potop şi vijelie astăzi la Mediaş




Timp de vreo 10-15 minute a fost iadul pe pământ în această după-amiază la Mediaş. A fost grindină, a fost vijelie, o privelişte de coşmar pentru cei care s-au aflat pe străzi în jurul orei 15.30. Din fericire, totul s-a potolit după 10-15 minute. Am realizat două filmuleţe în timpul vijeliei.
SÂMBĂTĂ:  Daniela Loghin şi Anca Bunea-cu echipa României la Europenele de Cros

SÂMBĂTĂ: Daniela Loghin şi Anca Bunea-cu echipa României la Europenele de Cros


Weekend extrem de important pentru atletismul din Mediaş. Atletele Anca Bunea şi Daniela Loghin pregătite de profesorii Vasile Hermann şi Vasile Ibăşfălean se află în Turcia cu lotul României pentru a participa la Campionatul European de Cros, competiţie care se desfăşoară sâmbătă. Daniela Loghin şi Anca Bunea fac parte din lotul României după ce au obţinut rezultate foarte bune la Băile Felix, la Naţionalele de Cros. Mult succes pentru Daniela şi Anca la concursul din Turcia.
FOTO SENZAŢIONAL: Trăienel Igaş şi-a lansat "barba-brand" la Mediaş

FOTO SENZAŢIONAL: Trăienel Igaş şi-a lansat "barba-brand" la Mediaş




Vă spuneam eu că de când cu ieşirile de pe vremea când era ministru, Traian Igaş mi s-a părut "cel mai corect vorbitor de limba română". Şi vă mai spuneam că Trăienel îmi este simpatic. Ce simpatic?? De azi, îl divinizez pe Traian Igaş. Să vă spun pe scurt: Trăienel a fost astăzi la Mediaş. Da, da, a venit la Mediaş. Prima dată când l-am văzut, să mor dacă l-am recunoscut: îmbrăcat lejer şi, aici e de senzaţie, purta o barbă de barbă...ce mai, de senzaţie. M-a lămurit chiar Trăienel: "Acesta este brandul meu". Cum arată "branconierul" limbii române, vedeţi în pozele de mai sus. Ei, ce ziceţi? Aşa-i că vă e simpatic Trăienel?
P.S. Dacă doriţi să retrăiţi stări orgasmice în cascadă cu limba română după Trăienel Igaş, AICI, AICI şi AICI găsiţi câteva lucruri interesante.

FOTO ŞI VIDEO: Ministrul Economiei a vizitat astăzi Mediaşul





Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru la Mediaş. Bode a avut pe agendă întâlniri cu reprezentanţii celor mai importante companii din domeniul gazelor naturale, Romgaz şi Transgaz. Temele principale de discuţii pentru întâlnirea cu reprezentanţii Romgaz au vizat aspecte prioritare privind activitatea societăţii, armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară în domeniu şi probleme legate de proiecte de dezvoltare de interes naţional. Agenda ministrului Lucian Bode la Transgaz Mediaş a cuprins aspecte prioritare privind activitatea companiei, companie la care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de reprezentant al statului român deţine pachetul majoritar de 73,5097%. Mai sus găsiţi poze de la conferinţa de presă susţinută la sediul Primăriei Mediaş, dar şi declaraţiile ministrului Lucian Bode, Florin Cosma-directorul general Transgaz, Costel Totan-directorul general Romgaz, Gheorghe Roman-deputat şi Teodor Neamţu-primarul Mediaşului.

VIDEO EXPLOZIV: Gheorghe Roman - Medieşenii doresc schimbarea întregii conduceri a Primăriei Mediaş



Deputatul Gheorghe Roman a susţinut o conferinţă de presă vineri dimineaţa în care a declarat că o candidatură pentru funcţia de primar al Mediaşului este foarte posibilă. De asemenea, Roman a mai adăugat că a purat multe discuţii cu medieşenii, iar aceştia îşi doresc schimbarea la vârful administraţiei locale medieşene, respectiv a primarului, viceprimarului şi secretarului oraşului. Declaraţia completă o găsiţi mai sus.
ACUM: Ministrul Economiei - la discuţii cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz

ACUM: Ministrul Economiei - la discuţii cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz


Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, se află la această oră într-o vizită de lucru la Mediaş. Bode are pe agendă întâlniri cu reprezentanţii celor mai importante companii din domeniul gazelor naturale, Romgaz şi Transgaz. Temele principale de discuţii pentru întâlnirea cu reprezentanţii Romgaz au vizat aspecte prioritare privind activitatea societăţii, armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară în domeniu şi probleme legate de proiecte de dezvoltare de interes naţional. Agenda ministrului Lucian Bode la Transgaz Mediaş a cuprins aspecte prioritare privind activitatea companiei, companie la care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de reprezentant al statului român deţine pachetul majoritar de 73,5097%. La ora 16.20 este programată o conferinţă de presă la sediul Primăriei Mediaş. Voi reveni cu imagini şi declaraţii din această conferinţă de presă în cursul serii.
Super-evenimente canine, la Mediaş

Super-evenimente canine, la Mediaş



Asociaţia Chinologică Mediaş şi Romania Retriever Club organizează sâmbătă şi duminică două super-evenimente canine în municipiul Mediaş, pe terenul Şcolii Naţionale de Gaz. Sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 10 se vor prezenta în concurs peste 60 de rase canine, care se vor întrece pentru obţinerea titlului de campion naţional, iar duminică 1 aprilie, începand cu ora 10, va avea loc Expoziţia de Club la care vor participa câini din rasele labradori, goldeni retrieveri şi flat. Iubitorii de câini de rasă vor avea ocazia să vizioneze un număr impresionant de exemplare.

.

.

MEDIAS

.
Un produs Blogger.