Conducerile Romgaz şi Transgaz Mediaş vor fi SCHIMBATE


Conducerile companiilor Romgaz şi Transgaz Mediaş vor fi schimbate în cursul acestei săptămâni. Anunţul a fost făcut vineri seara la Mediaş de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri,  Daniel Chiţoiu, care a participat la o întâlnire cu oamenii de afaceri din oraş. Daniel Chiţoiu a spus că până marţi, 5 iunie 2012 aşteaptă rezultatele unui control dispus la cele două companii din domeniul gazului, iar primele rezultate ale controlului indică faptul că directorii Transgaz şi Romgaz vor fi schimbaţi din funcţii. „În  prezent se află în derulare un control, o evaluare, a managementului celor două companii şi eu sper ca până cel târziu marţi să am rezultatele evaluării, mai ales din punct de vedere al achiziţiilor şi al contractelor încheiate de cele două companii. Ce pot să vă asigur este faptul că din primele constatări, în mod cert vor fi schimbate conducerile celor două companii, Romgaz şi Transgaz”, a spus Daniel Chiţoiu.
Un produs Blogger.