Cioban ÎNJUNGHIAT la o stână în judeţul Sibiu



Un cioban a ajuns la spital joi dimineața, după ce colegul lui de la stână l-a înjunghiat cu un cuțit, în zona toracică. Polițiștii secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Agnita a fost sesizați telefonic de dimineață, cu privire la faptul că la o stână situată pe raza localităţilor Şomartin – Săsăuş, un bărbat a fost agresat în urma unei altercaţii. Echipa operativă a stabilit faptul că în data de 5 septembrie, în jurul orei 4.30, Nicolae C., de 53 de ani, domiciliat în localitatea Răşinari, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice l-a ameninţat cu un topor pe Simion B., de 36 de ani, domiciliat în localitatea Săsăuş. Simion l-a lovit pe Nicolae cu un briceag în zona toracică. Amândoi bărbaţii erau angajaţi ca ciobani la stână. În urma agresiunii victima, Nicolae C., a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.
Cercetările în acest caz au fost preluate şi vor fi continuate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, cu autorul în stare de libertate.
Un produs Blogger.