Cornuri STRICATE în şcolile din judeţul Sibiu. AICI sunt toate detaliile


Sute de cornuri destinate consumului elevilor din localitatea sibiană Cristian au fost găsite cu muşcături de rozătoare şi mucegăite, informează citynews.ro/sibiu. Inspectorii OPC au fost alertaţi de părinţii copiilor încă de vineri, 26 octombrie, iar până luni, 29 octombrie, nu s-a trimis nicio adresă oficială la restul şcolilor din judeţ pentru a afla dacă mai sunt astfel de cazuri şi pentru a evita îmbolnăvirea copiilor la care ajung cornurile zilnic. Asaltat de telefoane, în cele din urmă, inspectorul şef din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Sibiu, Ioan Băra, a confirmat faptul că s-au găsit nereguli la produsele duse la Scoala Generală din Cristian încă din data de 22 octombrie. „Sesizarea a fost făcută vineri, iar noi am ajuns acolo în jurul orei 10. Cornurile găsite prezintă urme de rozătoare, pete de mucegai,sunt fără elemete de indentificare, nu au serie şi data fabricaţiei", a explicat Ioan Băra. Drept urmare, OPC Sibiu a retras cornurile de la Cristian, pe care urmau să le consume peste 400 de copii, şi a chemat marţi, 30 octombrie,  la Sibiu reprezentanţii firmei producătoare de la Târgu Jiu pentru mai multe lămuriri. Întrebat dacă mai sunt şi alte astfel de cazuri în judeţ, şeful OPC Sibiu a declarat că „noi nu avem cunoştinţă de asta", dar  la Consiliul Judeţean Sibiu, instituţie care finanţează programul lapte şi corn în judet, „e posibil să fi fost primite mai multe sesizări", a completat Băra.
În ciuda gravităţii situaţiei, nici conducerea OPC, nici cea a Consiliului Judeţean Sibiu nu au înştiinţat şcolile din Sibiu despre situaţia creată şi nici nu au cerut să se verifice calitatea alimentelor care ajung zilnic pe masa copiilor. Cât despre şeful Inspectoratului Şcolar Judetean Sibiu, Ştefan Firu, este posibil să nu cunoască situaţia, pentru că, plătit fiind din banii publici să ştie ce se întâmplă în şcolile din Sibiu, are „bunul obicei" de-a nu răspunde la telefon. Potrivit vicepreşedintelui CJ Sibiu, Ioan Banciu, administraţia judeţeană, care a încredinţat prin licitaţie publică contractul pentru distribuirea cornurilor în şcoli, aşteaptă rezultatele anchetei, pentru a stabili dacă trebuie luate măruri împotriva firmei de la Târgu Jiu. "OPC Sibiu urmează să stabilească, pe baza analizelor de laborator, care este situaţia şi să întocmească un raport. În funcţie de rezultate, vom şti ce avem de făcut, respectiv dacă se impun sau nu măsuri împotriva firmei care a câştigat licitaţia", a declarat Ioan Banciu. Un element important în verificare constă în stabilirea cu exactitate a datei de când erau cornurile duse la şcoala din Cristian şi a respectării condiţiilor de depozitare.
Un produs Blogger.