Locuitorii judeţului Sibiu, în TOPUL FURTURILOR de gaz



Cele mai multe persoane care au încercat să facă impovizaţii la contoarele de gaz pentru a nu li se înregistra consumul real sunt din Baia Mare, unde au fost 716 cazuri, pe locul doi se situează Satu Mare, cu 193 de astfel de cazuri, urmat fiind de Sibiu, cu 191.E.On Gaz Distribuţie acoperă 20 de judeţe din Transilvania, Banat şi Moldova. "Echipele specializate ale E.ON Gaz Distributie au identificat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1.533 cazuri de interventii neautorizate la contoarele de gaze naturale, în vederea facilitarii consumului fraudulos, din acestea 191 fiind identificate în judetul Sibiu", se arată într-un comunicat al E.On Gaz Distribuţie. În toate situaţiile, compania de gaz a făcut sesizări la organele de anchetă pentru furt şi distrugere, urmând să îşi recupereze prejudiciul creat prin modificarea instalaţiilor. "Recomandam consumatorilor sa nu accepte ofertele venite din partea anumitor persoane si sa nu permita accesul acestora la instalatiile proprii sau ale distribuitorului licentiat de gaze naturale în vederea efectuarii unor modificari de orice natura, menite a distorsiona înregistrarea cantitatilor reale de gaze naturale consumate", avertizează E.ON Gaz.
Recent, s-a înregistrat şi o premieră în acest domeniu. O persoana a fost condamnata, printr-o sentinta în prima instanta pronuntata de Judecatoria Arad, la cinci ani de închisoare cu executare si plata unor daune materiale de 56.943,7 lei pentru savârsirea infractiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în forma continuata si pentru deteriorarea echipamentelor de masurare a consumului de gaze naturale.
Un produs Blogger.