Pregătiri pentru Festivalul „Marţian Negrea”, la Valea Viilor


Administraţia locală din Valea Viilor este în febra pregătirilor pentru Festivalul „Marţian Negrea”, manifestare ajunsă la a V-a ediţie. 4 şi 5 noiembrie 2012 vor fi zilele în care a fost programat evenimentul, cele două zile urmând să fie unele pline de surprize pentru toţi localnicii. Sărbătoarea include o slujbă religioasă în biserica din Valea Viilor, care are hramul Arhanghelilor Mihail şi Gavril, dar şi momente artistice care se vor desfăşura în căminul cultural din localitate. „În zilele de 4 şi 5 noiembrie se va desfăşura în comuna noastră a V-a ediţie a festivalului „Martian Negrea”. Pe lângă Consiliul Local şi Primărie, în organizarea manifestărilor, un rol primordial revine Bisericii Ortodoxe din Valea Viilor, în biserică desfăşurându-se cu această ocazie o slujbă religioasă, la care participa şi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe. De asemenea, programul manifestărilor include momente de muzică clasică, dar şi o serie de expoziţii de grafică, pictură sau sculptură. Nu am uitat de muzica populară şi vreau să vă spun că pentru ziua a II-a a festivalului, adică luni 5 noiembrie se va organiza un Târg de Sănătate şi un simpozion de comunicări pe diverse teme”, spune primarul din Valea Viilor, Avram Pinte.
Un produs Blogger.