Realizatorii emisiunii "În premieră" de la Antena 3 au difuzat la ultima emisiune un reportaj foarte bine realizat despre medieşeanul Horaţiu Potra. Vă invit să îl urmăriţi.
Am trecut vineri dimineaţa pe la cantina Primăriei Mediaş, unde sunt pregătite peste 5.000 de sarmale pentru Ziua Naţională a României. Prepararea sarmalelor este în toi, astfel încât dacă imaginile de mai sus v-au convins să încercaţi 2-3 sarmale, sâmbătă dimineaţa puteţi face acest lucru. Festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României de la Mediaş încep la ora 10, iar la final vor fi servite cele peste 5.000 de sarmale. Poftă bună!
În luna august, municipalitatea din Mediaş a semnat contractul pentru împrumutul celor aproximativ 6 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În 16 august 2012, cu ocazia semnării contractului, primarul Mediaşului, Teodor Neamţu a declarat că în două săptămâni-maximum o lună de zile vor începe lucrările atât la Mediaş cât şi la Ighişu Nou pentru reabilitarea celor 39 de străzi incluse în lista pentru reparaţii. Este 30 noiembrie 2012 şi a trecut mult mai mult decât o lună de zile. Deci: a fost ABUREALĂ sau MINCIUNĂ afirmaţia că "începem lucrările în două săptămâni-maximum o lună de zile?" Pentru a nu exista discuţii, mai sus găsiţi declaraţia primarului Teodor Neamţu din data de 16 august 2012.
Restaurantul Traube îi invită pe medieşeni la o seară
românească în apropierea Zilei Naţionale a României. În această seară,
începând cu ora 20, Toni Neamţu şi Virgil Suciu îi vor încânta pe cei prezenţi
la Seara Românească. Evenimentul se va desfăşura în Salonul Verde al
Restaurantului Traube, iar rezervările se pot face la telefoanele 0269.844.898 şi
0730.099.133.
513
sancţiuni contravenţionale au fost aplicate miercuri, de poliţiştii rutieri /
acţiunile poliţiştilor rutieri continuă. În cadrul acţiunilor desfăşurate ieri,
în trafic, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni la regimul rutier şi au
aplicat 513 sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe sancţiuni au fost
aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind viteza de
deplasare, traversarea prin loc nepermis,
efectuarea de depăşiri neregulamentare, neportul centurii de siguranţă,
neacordarea de prioritate. Totodată, au fost ridicate 9 certificate de
înmatriculare. Din cele 513 de sancţiuni
contravenţionale aplicate, în 15 cazuri s-a dispus şi măsura complementară de
suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile
publice. Suspendarea exercitării dreptului de circula pe drumurile publice s-a
impus ca urmare a încălcării de către conducătorii auto a regulilor referitoare
la efectuarea depăşirilor, acordarea de prioritate pietonilor sau vehiculelor,
conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Precizăm că aceste acţiuni au,
în primul rând, un caracter preventiv şi de conştientizare a participanţilor la
trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării
prevederilor legislaţiei rutiere”, spune onspectorul principal Luciana Balteş,
purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În
perioada 26-28 noiembrie a.c, poliţiştii rutieri împreună cu poliţiştii cu
atribuţii pe linie de poliţie rutieră din cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti
şi secţiilor de poliţie rurală vor desfăşura acţiuni, cu efective mărite, în
vederea combaterii accidentelor rutiere, în scopul creşterii gradului de
siguranţă în trafic.
Primăria şi Consiliul Local Mediaş au înţeles să sprijine Festivalul Concurs de Folk "Mediaş-Cetate Seculară" pentru ca acesta să devină un brand al oraşului. Declaraţia îi aparţine primarului Mediaşului, Teodor Neamţu, care a fost prezent joi la o conferinţă de presă prilejuită de ediţia a 29-a a festivalului, care se va desfăşura în intervalul 14-15 decembrie 2012. AICI şi AICI găsiţi toate detaliile despre festival, iar mai sus am postat declaraţia primarului Teodor Neamţu.
Senatorul medieşean Viorel Arcaş a transmis un mesaj de felicitare tuturor persoanelor care îşi aniversează astăzi ziua onomastică. Vă invit să urmăriţi mesajul senatorului Viorel Arcaş.
Am trecut joi pe la Casa Schuller din Mediaş, unde o doamnă a expus nişte obiecte de Crăciun absolut superbe. Decoraţiuni, globuri, tot ceea ce înseamnă obiect pentru decorarea casei s-a putut admira acolo. Vă invit şi pe voi să urmăriţi imaginile de mai sus.
Conducerea societăţii Meditur informează că vineri, 30
noiembrie 2012 şi sâmbătă, 1 decembrie 2012, mijloacele de transport în comun
de pe toate traseele vor circula conform programului de sâmbătă. “Cu ocazia
zilei de Sfântul Andrei şi zilei de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României,
conducerea societăţii Meditur vă transmite cele mai călduroase felicitări şi
urări de sănătate, prosperitate şi succes”, este mesajul reprezentanţilor
societăţii medieşene de transport în comun.
În cadrul săptămânii "Festivalului Naţional al Şanselor
Tale", la
Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copşa Mică a
avut loc prezentarea firmelor de exerciţiu care îşi desfăşoară activitatea în şcoală. La eveniment au
participat elevi, profesori, reprezentanţii ai firmelor partener, SC Lariana
SRL Mediaş, SC Vitrometan SA Mediaş şi Sens Media Sibiu. Au fost invitaţi
părinţi, primarul oraşului Copşa Mică, Daniel Tudor Michalache şi alte oficialităţi
ale oraşului. Organizatorii evenimentului au fost elevii
claselor a XII-a C şi a XI-a C coordonaţi de profesorul Solomon Mircea.Elevii din clasa a XII-a C, profil Servicii,
specializarea Tehnician în activităţi de comerţ, au prezentat activitatea
derulată în F.E. JALTEC YOUNG S.R.L. care are ca obiect de activitate oferirea
unei game complexe de jaluzele, rulouri
şi alte parasolare, iarca partener, firma S.C. LARIANA S.R.L.
din Mediaş. Elevii din clasa a XI-a C, acelaşi profil, şi-au lansat
firma F.E. Virtual-Media S.R.L., care comercializează produse de calitate din
sticlă şi cristal, având ca partener întreprinderea S.C.VITROMETAN S.A. Mediaş.
Activitatea se derulează în cadrul unui magazin on-line, pentru aceasta elevii
primind suport tehnic din partea SENS MEDIA Sibiu. Directorul Liceul Tehnologic
"Nicolae Teclu", Berger Elena Lucia a subliniat că „prezentarea
"Firma de exerciţiu – cea mai bună practică" s-a dorit un argument
pentru antrenarea elevilor în astfel de proiecte ce simulează practic
activităţile care se desfăşoară într-o firmă reală, ajutându-i la dezvoltarea
unor aptitudini antreprenoriale, competenţe lingvistice şi de IT, şi nu în
ultimul rând competenţe profesionale, necesare pentru a deveni angajaţi
competitivi sau întreprinzători responsabili”.
Preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba pune piciorul în prag şi spune că vă demisona din funcţia de preşedinte al clubului dacă jucătorii nu îşi vor primi restanţele salariale până marţi, 4 decembrie 2012, ora 14. Am vorbit acum câteva minute cu Ioan Horoba care a confirmat această afirmaţie. "Dacă până marţi la ora 14 jucătorii nu îşi primesc banii, puteţi să mă consideraţi demisionat de la Gaz Metan Mediaş", mi-a spus Ioan Horoba.
Aşa cum v-am anunţat puţin mai devreme,
revin cu anunţul câştigătorilor celor 4 invitaţii pentru spectacolul „Regal
Vienez” care va avea loc pe data de 2 decembrie la Sala Traube din Mediaş.
Invitaţiile sunt oferite de Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism
şi Tineret şi Mediaş Breaking News Blog.
V-am rugat să îmi
trimiteţi câte un email cu răspunsul la întrebarea „Unde şi când va avea loc
concertul Regal Vienez?”, iar fiecare participant a primit un număr în ordinea
în care s-a înscris în concurs. Mai jos vă ataşez o captură cu inbox-ul meu,
pentru a vedea cele 16 persoane înscrise. Lista se prezintă astfel:
1.CĂLBUREAN
SERGIU
2.BERTALAN ISTVAN
3.MOROZAN CLAUDIU
4.KADAR TAMAŞ
5.TARTA ADRIAN
6.HOAGHIA PAUL
7.CĂBAŞ LUCIAN
8. BÂRSAN DENISA
9.CIOCA IOANA
10.AVRAMESCU
OLIMPIA
11.BÂRSAN EUGEN
12.TRUŢĂ MIRCEA
13.MĂRGINEAN
LAUREAN
14.ANTARISZ JUDIT
15.CIMPIANU
VIORICA
16.TELPEŞEL ADINA
Pentru a alege
câştigătorii, am folosit site-ul random.org şi am făcut 4 trageri la sorţi.
Astfel, câştigătorii aleşi de site sunt următorii:
-cu
numărul 1 în concurs: Călburean Sergiu
-cu
numărul 8 în concurs: Bârsan Denisa
-cu
numărul 4 în concurs: Kadar Tamaş
-cu
numărul 2 în concurs: Bertalan Istvan
Mai sus aveţi şi
capturile prin care vă arăt cum au au fost alese numerele trase la sorţi.
Câştigătorii vor fi contactaţi pe email pentru a le spune cum vor putea intra
în posesia premiilor.Acesta nu a fost singurul concurs, urmeay[ ;ialte surprize în perioada următoare pe Mediaş Breaking News Blog. Mulţumiri tuturor celor care au participat la acest concurs şi vizionare plăcută duminică seara la Regalul Vienez de la Mediaş.
După meciul de sâmbătă seara, ora 20.30 cu CFR Cluj, meci transmis în direct de DigiSport 1, jucătorii Gazului Metan se vor "vedea" tot pe DigiSport 1 în ultimele două partide din 2012. Astfel, în etapa a 19-a, "lupii negri" vor juca în deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, meci programat vineri, 7 decembrie, ora 20.30 pe DigiSport 1. În etapa a 20-a, fotbaliştii medieşeni joacă pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, partidă programată vineri, 14 decembrie, ora 18, meci televizat de asemenea de canalul DigiSport 1.
14 concurenţi din întreaga ţară se vor întrece în muzica
şi poezie pentru cele 10 premii în valoare totală de peste 7000 lei
în cadrulFestivalului-Concurs de Muzică Folk “Mediaş-Cetate
Seculară”. Concurenţi din Iaşi, Vatra Dornei, Cluj-Napoca, Brăila, Craiova,
Alba-Iulia, Braşov, Sibiu, Constanţa, Aiud şi Râmnicul Sărat participă la
Festivalul-Concurs “Mediaş-Cetate Seculară”, care va avea loc în 14-15 decembrie
2012, la sala Traube din Mediaş. Preselecţia a avut loc marţi, 27 noiembrie 2012,
iar din cei 20 de concurenţi înscrişi, 14 au fost selectaţi pentru a urca pe
scena Festivalului. Concursul va avea
loc vineri, 14 Decembrie, începând cu ora 18 la Sala Traube din Mediaş, Piaţa
Regele Ferdinand I numărul 16. “Mediaşul va fi
capitala muzicii folk în luna Decembrie. Cei 14 concurenţi admişi confirmă
trendul ascendent al folkului, ca gen muzical specific ţării noastre. Va fi o
luptă strânsă în care armele principale sunt poezia şi muzica. Succes tuturor
concurenţilor”, spune Lucian Costea – directorul Direcţia Municipală pentru
Cultură, Sport, Turism şi Tineret. “Ne bucură foarte mult interesul pe care l-au
arătat tinerii folkişti din ţară pentru Festivalul nostru şi suntem nerăbdători să-i ascultăm la Mediaş. Le mulţumim tuturor celor
înscrişi şi îi felicităm pentru talentul lor”, a explicat la rândul său
Cristina Pustai – directorul festivalului.
Festivalul este organizat în coordonarea directă a
Consiliului Local şi Primăriei Mediaş, prin Direcţia Municipală pentru Cultură,
Sport, Turism şi Tineret, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Mediaş-Cetate
Seculară”.
Parteneri Media: TVR Cluj, Antena 1 Sibiu, Nova TV, Radio
Ring, Monitorul de Mediaş, Tribuna, Informaţia Săptămânii, Zile şi Nopţi, Radio
Medias 725, Radio Enigma România , Mediaş Info, Foreverfolk.com, Mediaş News
Blog, Mediaş Breaking News Blog. Mai sus am postat şi declaraţia directorului festivalului, Cristina Pustai.
Ioan Ivan, membru al Grupului Folk Motto a fost prezent joi după-amiaza la o conferinţă de presă prilejuită de pregătirile pentru ediţia a 29-a a Festivalului-Concurs "Mediaş-Cetate Seculară". Ioan Ivan a menţionat că orice iubitor al muzicii folk este aşteptat în perioada 14-15 decembrie la Sala Traube la festiival, intrarea fiind liberă. De asemenea, Ivan a prezentat şi lista invitaţilor-surpriză de la ediţia din acest an. Vă invit să urmăriţi declaraţiile lui Ioan Ivan.
Jucătorii Gazului Metan s-au antrenat joi şi vor intra pe teren la partida cu CFR Cluj. Aceasta este concluzia unei zile tensionate la clubul Gaz Metan Mediaş, o zi cu o conferinţă de presă amânată şi cu discuţii pentru convingerea jucătorilor să evolueze în partida de sâmbătă cu clujenii. Fotbaliştii pregătiţi de Cristian Pustai au acceptat să se pregătească în continuare şi să evolueze în meciul de sâmbătă, renunţând astfel la "greva fotbalistică", solicitând în schimb ca până joia viitoare să le fie achitate minimum două dintre salariile restante.
Conferinţa de presă programată joi dimineaţa la ora 11 la stadionul Gaz Metan şi care trebuia susţinută de antrenorul Cristian Pustai a fost amânată. Potrivit unor surse, clubul Gaz Metan Mediaş va prezenta un punct de vedere în cursul zilei de joi despre situaţia de la echipă, respectiv refuzul jucătorilor de a se antrena din cauza întârzierilor salariale precum şi despre ameninţările fotbaliştilor că nu vor intra pe teren la partida de sâmbătă cu CFR Cluj. Voi reveni cu informaţii în cursul acestei zile.
În perioada 6-20 decembrie 2012 şi 7-16
ianuarie 2013 între orele 8-13, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş
se vor viza abonamentele gratuite pe mijloacele de transport în comun, cu
valabilitate în anul 2013, pentru pensionarii cu vârstă standard de pensionare.Beneficiarii de abonamente sunt rugaţi să
se prezinte personal la ghişeu, cu actul de identitate în copie şi în original.
Pe lângă problema salariilor neachitate de aproximativ 3
luni de zile, fotbaliştii Gazului Metan mai au o problemă uriaşă: chiriile nu
le-au mai fost achitate de...7 luni, iar unii dintre ei riscă să fie pur şi
simplu daţi afară din locuinţe. Fotbaliştii reclamă întârzierea achitării
ratelor contractuale cu aproape 3 luni, sumă la care se adaugă alte 7 luni de
neplată a chiriilor. ”Pe data de 5 decembrie se fac 3 luni în care nu am văzut
niciun ban din contracte. Mai mult, nu am încasat turul acesta nici o primă,
iar chiriile sunt restante de 7 luni, astfel că mai mulţi dintre noi suntem
foarte aproape de a fi evacuaţi din locuinţe. Înaintea meciului cu Petrolul ni
s-a promis că, până la ora meciului, vom încasa o rată de contract, fapt care
nu s-a întâmplat. Aşa că, am decis ca, până în clipa în care nu ne vom primi
banii, să nu ne antrenăm, iar vineri nu vom intra în cantonament pentru jocul
cu CFR”, s-a plâns unul dintre fotbaliştii Gazului Metan unor apropiaţi.
Spre deosebire de anii precedenţi, Primăria Municipiului
Mediaş va amplasa în acest an un număr de 5 brazi de Crăciun în cartierele din
oraş. Este vorba despre Piaţa Corneliu Coposu, în satul aparţinător Ighis, în
parcul din cartierul Vitrometan, pe strada Stejarului şi în parcul de lângă
coplexul din cartierul Gura Câmpului. În cursul dimineţii de miercuri în Piaţa
Corneliu Coposu a fost amplasat un brad de Crăciun cu înălţimea de aproximativ
16 metri, urmând ca în următoarele zile să fie împodobit, iar în data de 6
decembrie iluminatul festiv de sărbători va fi aprins. Tot în data de 6
decembrie va aprins şi iluminatul pentru brazii din celelalte cartiere ale
oraşului.Mai sus am postat şi declaraţia Andreei Duma, din cadrul Serviciului Relaţii al Primăriei Mediaş, despre acest subiect.
Ziua de 1 decembrie reprezintă Ziua Mondială a Luptei
împotriva HIV/SIDA. Această zi, prin semnificaţia ei cere combaterea
fermă a stigmatizării şi discriminării care se constituie în obstacole majore
pentru prevenirea efectivă a HIV/SIDA şi pentru tratamentul bolii. „În data de
29 noiembrie 2012, ora 16, în sala Daniel Thellmann a municipalităţii
medieşene, cu ocazia Zilei internaţionale de luptă împotriva HIV/SIDA, ne
exprimăm solidaritatea faţă de toţi oamenii care trăiesc cu HIV/SIDA, pentru ca
ei să poată duce o viaţă fără stigmatizare și discriminare. De asemenea, îi
amintim și le aducem omagiu celor care și-au pierdut viaţa din cauza SIDA. În
această zi, facem apel pentru acces universal la prevenire, tratament,
îngrijire și susţinere, precum și la respect al drepturilor omului pentru toţi.
Promovând și protejând drepturile omului și încurajând educaţia și egalitatea
de gen, în special pentru cei mai vulnerabili și pentru cei mai expuși riscului
de îmbolnăvire, putem face acţiunea de combatere a SIDA mai eficientă. Alături
de partenerii campaniei din acest an, Primăria Mediaş prin Direcţia pentru
Cultură – Centrul de Voluntariat, companiile farmaceutice Janssen si GSK,
mesajul nostru poate fi auzit, înţeles şi acceptat. Mai mult, implicarea
autorităţii locale în cadrul evenimentului denotă realul interes pe care
institutia îl arată faţă de problematicile sociale, medicale ale comunităţii
noastre”, spun organizatorii evenimentului.
Centrele de Integrare prin Terapie Ocupaţională Mediaş şi
Dumbrăveni, Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap
Mediaş şi ARPEHAM Mediaş organizează luni, 3 decembrie 2012, ora 15, în Sala
„Daniel Thellmann” a Primăriei Mediaş un eveniment dedicat Zilei Internaţionale
a Persoanelor cu Dizabilităţi. „Veniţi să vă convingeţi de abilităţile
persoanelor cu dizabilităţi”, este invitaţia organizatorilor.
Şcoala gimnazială „Cireşarii” Mediaş este din nou
beneficiara unui grant de 24.000 de euro, in cadrul Programului „Învaţare pe
tot parcursul vieţii”, componenta Comenius, urmând sa desfăşoare, în perioada
2012 – 2014, proiectul intitulat „My future is up to me” („Viitorul meu depinde
de mine”). Şcoala Gimnazială „Cireşarii”
se implică activ în proiecte şi programe europene şi naţionale care au ca scop
creşterea randamentului şcolar şi motivarea învăţării conştiente care duc la
scăderea abandonului şi eşecului şcolar. „Proiectul „My future is up to me”
implementează învăţarea centrată pe elev care este sprijinit sa înveţe in
funcţie de profilul individual generat de tipul de inteligenţă. În timpul derularii
proiectului vom urmări progresul şcolar
înregistrat de elevi si, in final vom redacta materialele necesare care pot
constitui exemple de buna practică şi pentru cadrele didactice din alte şcoli.
Prima mobilitate din cadrul proiectului a avut loc în perioada 4-9 noiembrie
2012, în Turcia, şcoala gazdă aflându-se in micul oraş Yeşilova din sud-vestul
ţării, în regiunea Burdur. Delegaţiile
participante au avut parte de o primire călduroasă, fiind întâmpinaţi de elevi
cu dansuri tradiţionale care au fost o încântare pentru noi. La prima înâlnire
de lucru au fost stabilite activităţile şi responsabilităţile din calendarul
proiectului pentru toate şcolile partenere. Am vizitat cu plăcere şi interes
şcoala, aflând astfel multe informaţii privind sistemul de învăţământ al
acestei ţări, planul de învăţământ şi modul de organizare a şcolii. Am găsit
multe asemănări între noi şi am avut
schimburi de idei pe parcursul cărora am constatat interesul deosebit de care
se bucură educaţia şi învăţământul în Turcia. Pe lângă întâlnirile de lucru de
la şcoală, agenda a mai cuprins turul oraşului Yeşilova, vizitarea Muzeului de
Istorie şi Arheologie din Burdur şi excursia la Lacul Salda. De asemenea,
echipa Comenius a primit invitaţia primarului localităţii, care şi-a exprimat
aprecierea şi sprijinul pentru astfel de proiecte internaţionale, care au o
latură multiculturală, europeană, dar care este punctată de individualitatea
fiecărei ţări. Echipa de proiect a Şcolii Gimnaziale Cireşarii este formată din următoarele cadre didactice:
Liana Gheorghiu- directorul unităţii, Denis Berger in calitate de coordonator
al proiectului, Gabriela Schreiner- consilier proiecte şi programe educative,
Petronela Marmandiu, Marinela Solomon, Eva Ciuciună, Elena Rotar, Ovidiu
Moldovan. Următoarea mobilitate din proiect va avea loc in luna martie,
destinaţia fiind Portugalia”, explică profesorul Gabriela Schreiner.
664
de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri, de poliţiştii rutieri /
acţiunile poliţiştilor rutieri continuă şi astăzi În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi în trafic,
poliţiştii au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier şi au aplicat 664 de sancţiuni contravenţionale. Sancţiunile au
fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind viteza de deplasare
(154 sancţiuni), traversarea prin loc nepermis (79 de pietoni au fost
sancţionaţi) şi neportul centurii de siguranţă (137 de sancţiuni aplicate),
alte abateri. „Din cele 664 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în 23
cazuri s-a dispus şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului
de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Suspendarea exercitării
dreptului de circula pe drumurile publice s-a impus ca urmare a încălcării de
către conducătorii auto a regulilor referitoare la efectuarea depăşirilor,
acordarea de prioritate pietonilor sau vehiculelor, viteza de deplasare.
Precizăm că aceste acţiuni au, în primul rând, un caracter preventiv şi de conştientizare
a participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare
a nerespectării prevederilor legislaţiei rutiere”, spune inspectorul principal
Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Dacă tot joacă benevol, neplătiţi fiind de aproape 3 luni de zile, fotbaliştii de la Gaz Metan Mediaş ar trebui să se gândească tot mai serios la schimbarea denumirii echipei. Pentru că fac muncă de voluntariat, Mediaş Breaking News Blog propune două denumiri pentru actuala echipă de fotbal: Crucea Roşie Gaz Metan Mediaş (având în vedere voluntariatul) sau Sanitarii Pricepuţi (pentru că rezistă de atâtea luni fără salarii) Gaz Metan Mediaş. P.S. Pleacăăăăăăă, Horoba.
Doar
28 de locuri de muncă sunt oferite în această perioadă în cadrul Agenţiei
Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mediaş. 20 dintre job-uri sunt pentru
muncitorii necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor, 5 pentru spălători
vehicule şi câte un loc de muncă pentru casier, lăcătuş mecanic şi operator
calitate flux. Detalii despre aceste locuri de muncă pot fi obţinute de la
sediul Agenţei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mediaş, strada Aurel
Vlaicu numerele 31-33 sau la telefonul 0269.843.731.
Un
bărbat în vârstă de 26 de ani din Sibiu a fost reţinut de poliţiştii români
după ce autorităţile germane au emis mandat european de arestare pe numele său
pentru înşelăciune şi fals. Sibianul s-a folosit de mai multe identităţi ca să
înşele firmele vizate. Tânărul a fost reţinut marţi, 27 noiembrie, de
poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, unde a ajuns mandatul de
arestare. El urmează să fie extrădat în Germania în următoarele 29 de zile după
ce judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au confirmat aplicarea mandatului. Surse
judiciare au declarat că sibianul este acuzat de mai multe fapte pe care le-ar
fi comis în perioada cat a stat în Germania. Ajuns acolo, tanarul şi-a deschis
14 conturi bancare, şi-a creat nu mai putin de 7 identităţi false şi a început
să insele mai multe firme. Trucul sibianului nu a durat mult, iar poliţiştii
nemţi au reuşit să-l identifice rapid. Prejudiciul creat de el este de
aproximativ 9 mii de euro. Autorităţile germane au emis mandat european
de arestare pe numele său pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi
fals, fapte prevăzute şi pedepsite de codul penal german. Odată reţinut,
sibianul a fost prezentat Curţii de Apel Alba Iulia în vederea confirmării
mandatului european de arestare de 29 de zile. Sibianul afost încarcerat
în Centrul de Arest Preventiv Sibiu, unde va sta până la definitivarea
demersurilor privind extrădarea sa către autorităţile judiciare din Germania.
"Ghidul şahistului începător" este titlul volumului lansat zilele trecute de Emil Deliman. Preşedintele clubului "Terra Şah" Mediaş a realizat acest prim volum exclusiv pentru elevii claselor a I-a de la şcolile generale din Mediaş, cartea urmând să fie distribuită gratuit fiecărei unităţi de învăţământ. Emil Deliman mi-a spus astăzi că vor urma şi alte volume în perioada următoare. Vă invit să urmăriţi întreaga discuţie pe care am avut-o cu Emil Deliman.
Conducerea societăţii Meditur informează că vineri, 30
noiembrie 2012 şi sâmbătă, 1 decembrie 2012, mijloacele de transport în comun
de pe toate traseele vor circula conform programului de sâmbătă. “Cu ocazia
zilei de Sfântul Andrei şi zilei de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României,
conducerea societăţii Meditur vă transmite cele mai călduroase felicitări şi urări
de sănătate, prosperitate şi succes”, este mesajul reprezentanţilor societăţii
medieşene de transport în comun.
Bradul de Crăciun care va fi împodobit de municipalitate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă 2012 a ajuns miercuri dimineaţa la Mediaş. Bradul are o înălţime de 16 metri şi va fi împodobit până în data de 6 decembrie, atunci când va fi inaugurat iluminatul festiv de Sărbători.