




4 bărbaţi, membrii au unei grupări infracţionale, au fost identificaţi vineri, de poliţiştii sibieni în colaborare cu Poliţia Municipiului Sighişoara. Aceştia sunt acuzaţi că au bătut martorul într-un proces în care unul dintre ei este inculpat. Acţiunea de vineri dimineaţa a fost realizată de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu şi Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş, respectiv Poliţia Municipiului Sighişoara, deoarece faptele au săvârşite pe raza oraşului Dumbrăveni şi a localităţilor limitrofe, precum şi în municipiul Sighişoara. "În urma acţiunilor desfăşurate au fost identificaţi 4 bărbaţi, membrii ai uneia dintre grupări infracţionale, reţinându-se în sarcina acestora faptul că, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, au pătruns în locuinţa unei persoane din localitatea Hoghilag şi au exercitat acte de violenţă asupra acesteia şi a bunurilor sale, încercând, astfel, să o determine să facă declaraţii mincinoase în fata instanţei, declaraţii favorabile inculpaţilor. Victima este martor într-un dosar penal aflat pe rolul instanţei, dosar în care unul dintre membrii grupării are calitatea de inculpat. Cei patru au fost aduşi la Poliţia Sibiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş. Cei patru suspecţi au vârstele cuprinse între 24 şi 33 de ani şi domiciliază fără forme legale în oraşul Dumbrăveni. În funcţie de administrarea probatoriului vor fi dispuse măsuri privative de libertate. Întrebaţi pentru ce au fost adusi la sediul Poliţiei Sibiu, bărbaţii au spus că ei doar s-au certat cu nişte rude, fiind nevinovaţi.
SURSĂ FOTO: www.tribuna.ro