ASTĂZI va fi inaugurată oficial Crucea Roşie Mediaş


Crucea Roşie Română, Filiala Sibiu anunţă deschiderea Subfilialei din Mediaş, pe  data de 19 februarie 2013 la ora 16 în Sala de conferinţe a Hotelului Traube. Crucea Roşie Filiala Sibiu a avut diferite activităţi umanitare în municipiul Medias, începând cu programul Banca de Alimente de ajutorare a persoanelor nevoiaşe, continuând cu cursurile de prim ajutor premedical şi cu concursul Sanitarii Pricepuţi. Directorul Subfilialei Mediaş, Luminiţa – Manuela Zgăbei este voluntar al Crucii Roşii Sibiu din anul 2008 şi în aceşti 4 ani a derulat o bogată activitate umanitară şi socială, urmând principiile Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie ajutând astfel nenumărate cazuri sociale din municipiul Mediaş. Crucea Roşie Română este asociaţie umanitară, de drept public, auxiliară puterii de stat şi de utilitate publică şi anul acesta împlineşte 137 de ani de activitate pe teritoriul ţării noastre şi 150 de ani de activitate internaţională. „Ne bucurăm să avem şi la Mediaş în sfârşit această Subfilială de Cruce Roşie şi avem încredere că directorul Subfilialei, doamna Zgăbei va derula programe umanitare adaptate nevoilor comunităţii”, spun reprezentanţii Crucii Roşii.
Un produs Blogger.