Româna le-a dat BĂTĂI DE CAP restanțierilor la BAC. Ce s-a întâmplat la Colegiul Tehnic "Mediensis" Mediaș


Mai bine de un sfert dintre candidaţi au luat cel mai mic calificativ la proba de Evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. La examen nu s–au prezentat 40 dintre cei 233 de candidaţi înscrişi. Timp de două zile, 233 de candidaţi din judeţul Sibiu au fost aşteptaţi la proba de Evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, din cadrul Bacalaureatului de toamnă. Iar unii au fost aşteptaţi în zadar, căci 40 de absolvenţi nu s-au prezentat la examen. Proba nu a fost chiar floare la ureche pentru cei 193 de candidaţi care au intrat în examen: doar 42 au reuşit să obţină calificativul maxim, adică experimentat, în vreme ce 52 candidaţi au obţinut calificativul mediu (elevul are cunoştinte minime de comunicare), iar 99 candidaţi - pe cel de avansat (elevul are câteva dificultăţi de comunicare). Dacă e să ne referim la performanţele obţinute la nivel de instituţie de învăţământ, atunci Colegiul Economic "George Bariţiu" merită o bilă albă: din 17 candidaţi, 8 au obţinut calificativul maxim, alţi 8 - calificativul avansat şi unul singur -calificativul minim. La polul opus este, de exemplu, Colegiul Tehnic "Mediensis" unde 10 din totalul de 19 candidaţi au obţinut calificativul minim, alţi 6- pe cel de avansat şi unul singur- calificativul experimentat. Pe de altă parte, câteva instituţii conduc detaşat în topul absenteismului: Colegiul "Cibinium" - 9 absenţi din totalul de 15 candidaţi, Colegiul "D.P. Barcianu" -13 absenţi din 31 de candidaţi. Alţi opt candidaţi s-au înscris la proba de Evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - germană, iar jumătate dintre ei au obţinut calificativul experimentat. Bacalaureatul continuă în această săptămână cu evaluarea competenţelor de comunicare într-o limbă străină şi evaluarea competenţelor digitale. Luni încep probele scrise, iar primele rezultate vor fi afişate în 1 septembrie.
Un produs Blogger.