METEO: Săptămână cu VREME de TOAMNĂ AUTENTICĂ


În cursul zilei de luni, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul variabil. Noaptea, cerul se va acoperi şi pe arii restrânse va ploua; iar la munte, la peste 1800 de metri, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 20 de grade, iar cele minime între 6 şi 8 grade. Marți, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi mai mult noros ziua, când local va ploua; la munte, în zonele înalte (la peste 2000 de metri), precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Noaptea cerul va de­veni variabil şi aria precipitaţiilor se va restrânge; izolat se vor mai semnala precipitaţii mixte slabe la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 16 grade, iar cele minime vor avea valori de 7 - 8 grade. Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul ter­mic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona de munte, unde izolat va mai ploua slab în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 20 de grade, iar cele minime între 7 şi 9 grade. Dimineaţa se va semnala izolat ceaţă în zonele joase. Joi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 23 de grade, iar cele minime între 6 şi 8 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă în zonele joase. Vineri şi în weekend, vremea va fi în general frumoasă şi relativ caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 12 grade. Dimineaţa, izolat, în zonele joase se va semnala ceaţă. 
Un produs Blogger.