Produse CONTRAFĂCUTE în Mediaș și Sibiu. Acțiuni MARI ale Poliției în ultimele zile


Protejarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, precum şi prevenirea şi contrafacerea de produse reprezintă una din priorităţile poliţiştilor Serviciului Investigarea Fraudelor. În acest sens, în perioada 10 – 17 octombrie 2014, poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor împreună cu cei din structura de ordine publică au desfăşurat ample acţiuni pe această linie, pe raza municipiilor Sibiu şi Mediaş, precum şi în localitatea Şelimbăr. În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au înregistrat 17 dosare penale pentru săvârşirea a 20 de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi a drepturile conexe. Totodată, au fost indisponibilizate 30 litri alcool şi 88 bucăți mărfuri contrafăcute (îmbracăminte, încălţăminte, aparate electronice, ceasuri, parfumuri). Poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudfelor recomandă cetăţenilor să achiziţioneze mărfuri purtând nume de mărci din magazinele autorizate de comercializare (nu ambulant), mărfurile să fie etichetate şi ambalate iar pentru plata efectuată să fie emis bon de ncasare c/val. produs.
Recunoaşterea produselor contrafăcute se poate realiza în funcţie de preţul produsului, care de obicei, este cu mult sub valoarea reală a acestuia, prin lipsa etichetelor în locurile de marcaj, o calitate  de cele mai multe ori, mult inferioară a produsului respectiv (spre exemplu, parfumuri al căror miros nu se mai simte în câteva minute, ceasuri ale căror ace se blochează sau sunt zgâriate, ceasuri prevăzute cu 3 cadrane interioare şi pentru care este doar un singur buton de reglare exterior, ceasuri care nu rezistă în apă desi este marcat cu acest lucru, drujbe şi lame de drujbă contrafacute care nu corespund calitativ, brelocuri, fulare, prosoape cu nume de prestigiu din sport, auto etc., haine sau încalţăminte în care emblema mărcii de prestigiu este brodată sau imprimată necorespunzător, fără a îndeplinnii condiţiile/ detaliile marcajului original). Poliţiştii vă recomandă ca în situaţia în care identificaţi pe piaţă astfel de produse să sesizaţi de îndată acest lucru, fie telefonic fie prin e-mail. 
Un produs Blogger.