3 școli din Mediaș au rămas fără bani pentru plata profesorilor

3 unități de învățământ din Mediaș au rămas fără banii necesari pentru plata salariilor cadrelor didactice pentru trimestrul 4 al acestui an. La ședința din această lună a Consiliului Local Mediaș se află proiectul de hotărâre privind modificarea repartizării unor credite pentru respectivele unități de învățământ, suma totală necesară fiind de 280.000 de lei. Astfel, Colegiul Tehnic Mediensis solicită suma de 30.000 de lei, Școala Gimnazială numărul 5 Mediaș suma de 160.000 de lei, iar Școala Gimnaziala "Istvan Bathory" solicită suma de 90.000 de lei. O hotărâre în privința alocării banilor pentur cele 3 școli va fi luată la începutul săptămânii viitoare, când este programată ședința Consiliului Local Mediaș aferentă lunii septembrie.
Un produs Blogger.