FOTO: Festivalul "Marían Negrea", la Valea Viilor și Motiș



De 13 ani, comuna Valea Viilor găzduiește neîntrerupt Festivalul "Marțian Negrea", iar 2015 nu a făcut excepție de la regulă. Manifestarea, inclusă în cadrul Zilelor Culturale ale județului Sibiu pe Valea Târnavelor, a programat și în acest an două zile, la Valea Viilor și Motiș, pline de surprize și evenimente dedicate tuturor locuitorilor, dar și invitaților. În prima zi, sâmbătă, a fost prezentată expoziţia de fotografie "Judeţul Sibiu ilustrat în colecţiile Muzeului ASTRA", o expoziţie de pictură, grafică, sculptură, cusături şi broderii expuse de Adrian Matei, Laurenţiu Oprea, Paul Gâdea, Monica Hentea, Ana Suciu şi Nicoleta Doda, organizată de Primăria Valea Viilor, dar şi o expoziţie de documente vechi despre comună, respectiv copii din Arhivele Statului Sibiu, organizată de Primăria Valea Viilor. Tot în prima zi a evenimentului a avut loc simpozionul "Patrimoniu şi Tradiţii în comuna Valea Viilor"dar și un spectacol de dresaj de cai. Tot în prima zi a manifestării a fost prezentată o expoziție de pictură, sculptură și grafică a artisului Mircea Ignat, fiind de asemenea programat un concert de pian susţinut de Mihnea Becea, Ana Antonia Tudose şi Miruna Negrea, nepoata compozitorului Marţian Negrea. "Ora de muzică clasică", eveniment care  s-a desfășurat sâmbătă seara, a însemnat un concert cu formaţiile camerale ale Filarmonicii de Stat Sibiu, "Sibiu Philarmonic Brass", un cvartet de instrumente de alamă, tot sâmbătă seara fiind programat concertul Corului de Cameră "Caedonia" Sibiu. 
Sărbătoare și la Motiș
Ziua de duminică a însemnat sărbătoare și pentur locuitorii din Motiș. Aici a avut loc o paradă a portului popular și un concert susținut de Fanfara "Muzicienii Sibiului". De la ora 13, în căminul cultural din Motiș s-a desfășurat un concert folcloric susținut de Ansamblul Folcloric  Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” cu soliştii Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Răzvan Năstăsescu, Alina Pinca, Sava Negrean Brudaşcu și elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu ” Sibiu. De asemenea, a avut loc un program artistic susținut de Şcoala gimnazială „Marțian Negrea” şi formațiile de dansuri românești şi săsești, instrumentiștii Marinică şi Cosmin Sicoe alături de soliştii Elena şi Augustin Etveş.
SURSĂ FOTO - Biblioteca Valea Viilor
Un produs Blogger.