Supermarket-urile, obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării

Supermarket-urile vor trebui sa doneze produsele alimentare aflate aproape de data expirarii organizatiilor umanitare sau asociatii de protectie a animalelor. Legea privind combaterea risipei alimentare primise din partea comisiei de specialitate un raport de respingere, insa acesta nu a intrunit votul necesar adoptarii, astfel ca Senatul a aprobat propunerea de lege, in forma initiatorului, cu 60 de voturi pentru, 38 de voturi impotriva si o abtinere, potrivit Agerpres.
Articolul 1 al initiativei legislative interzice tuturor agentilor economici, care desfasoara activitati de comert cu produse alimentare, aruncarea acestora la expirarea termenului de folosinta. „Agentii economici care opereaza spatii comerciale cu suprafata de peste 400 metri patrati, cu destinatia vanzare de produse alimentare, vor incheia un contract cu o organizatie umanitara inregistrata legal sau cu o asociatie de protectia animalelor, dupa caz, in vederea donarii produselor alimentare aflate aproape de data expirarii, intr-un termen rezonabil astfel incat acestea sa poata fi utilizate”, stipuleaza articolul 2 al propunerii legislative.
Nerespectarea acestui articol se sanctioneaza cu amenda de 15.000 lei.
Un produs Blogger.