VIDEO: Clipul cu Târgul de Crăciun de la Sibiu care face senzație pe internet


Un film realizat cu ajutorul unei drone la Târgul de Crăciun din Sibiu îi fascinează pe sibieni şi a devenit viral pe internet. Imaginile cu Sibiul şi cu Târgul de Crăciun surprinse vineri seara cu o dronă, când s-au aprins luminile de sărbători, au devenit virale pe internet în doar câteva ore. Filmul “Targul de Craciun Sibiu 2015” a fost realizat  de angajaţii unei firme de producţie video din oraş care au dorit, astfel, să promoveze oraşul. Pe pagina de Facebook au postat fotografiile din Piaţa Mare şi filmul, iar în scurt timp interesul a fost extrem de mare. “Am ştiut că se deschide târgul şi am vrut să surprindem oraşul. A fost ideea noastră, am făcut fotografii şi filmări, însă fără niciun contract. Sincer, nu ne-am aşteptat la un asemenea impact. Pe pagina de Facebook s-au dat peste 2000 de share-uri până sâmbătă seara”, a declarat Alex Bozoşan, de la Video Center Sibiu. 
Nu este pentru prima dată când cei de la Video Center realizează un film de prezentare al Targului de la Sibiu, în 2014, ei având un contract cu organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu.
Un produs Blogger.