Jale pe șoselele din Mediaș și județ: 503 amenzi și 9 permise ridicate pentru consum de alcool

Pentru a preîntâmpina producea unor evenimente grave, poliţiştii rutieri au acţionat în teren, pe drumurile naţionale şi judeţene, depistând şi sancţionând peste 500 de conducători auto pentru abateri de la normele rutiere. Totodată, poliţiştii au constatat 13 infracţiuni la regimul rutier din care 9 de conducerea unui autoturism de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În vederea creşterii siguranţei în trafic, în perioada 18 – 20 decembrie, poliţiştii rutieri sibieni au intensificat activităţile de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi cu accent pe conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, au fost aplicate 503 sancţiuni contravenţionale din care 219 pentru depăşirea vitezei regulamentare. De asemenea, poliţiştii rutieri au ridicat în vederea suspendării 29 de permise de conducere din care 13 pentru depăşire neregulamentară şi 5 pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate.  Poliţiştii rutieri au constatat şi 13 infracţiuni la regimul rutier, din care 9 de conducerea unui autoturism de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, alcoolemiile acestora situându-se între 0,53 – 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un produs Blogger.