Cade tavanul la Poliţia Mediaş


Situaţie disperată pentru unii lucrători ai Poliţiei Mediaş. Agenţii de poliţie sunt nevoiţi să lucreze în condiţii greu de acceptat pentru mulţi dintre noi, totul culminând cu câteva zile în urmă când tavanul camerei unde îşi desfăşoară activitatea Compartimentul de Proximitate a căzut efectiv. Problema cea mai mare a poliţiştilor este legată de faptul că le este aproape imposibil să îşi desfăşoare activitatea în unele birouri, Ordinea Publică fiind de departe cel mai năpăstuit compartiment. Pe lângă tavanul prăbuşit la Poliţia de Proximitate, în alte multe birouri igrasia a „muşcat” serios din pereţi, imaginea încăperilor fiind de-a dreptul deplorabilă. „Aceasta este situaţia, suntem nevoiţi să lucrăm în condiţiile astea, iar de câteva zile de când a căzut tavanul, este foarte greu de lucrat în birou. Sperăm să se rezolve într-un fel situaţia”, ne-a spus unul dintre poliţişti. Nenorocirea cea mai mare este că actualul sediu în care îşi desfăşoară activitatea poliţiştii din Mediaş a fost retrocedat, aşa încât nu pot fi investiţi bani în reamenajarea sau modernizarea clădirii. Reprezentanţii IPJ Sibiu susţin însă că în cel mai scurt timp vor lua măsuri de refacere a birourilor afectate. „Din cauza precipitaţilor abundentă căzute în ultima perioadă, câteva ţigle ale acoperişului unuia dintre corpurile clădirii au cedat, ceea ce a condus la căderea a jumătate din tavanul unuia dintre birouri. Concret, au fost afectate un număr de 4 birouri. Imediat după ce precipitaţiile vor înceta să mai cadă, se vor lua măsuri de reparare a acoprişului şi tavanului, astfel încât activitatea de serviciu să nu fie periclitată şi să se desfăşoare în condiţii optime. Având în vedere faptul că actuala clădire în care Poliţia Municipiului Mediaş îşi are sediul a fost retrocedată, nu vor putea fi făcute investiţii majore, însă vor fi luate măsuri de reamenajare a celor 4 birouri afectate”, ne-a spus Adela Negoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un produs Blogger.