Reprezentanţii Spitalului Municipal Mediaş fac mari eforturi în această perioadă pentru ca secţia de nou-născuţi a unităţii să nu devină compartiment. Situaţia a apărut după ce Ministerul Sănătăţii a decis reducerea numărului de paturi din spitalul medieşean, secţia de Neonatologie fiind inclusă şi ea pe „listă tăierilor”. Situaţia cu adevărat neplăcută este faptul că un compartiment nu poate rezolva toate situaţiile ivite, astfel încât multe cazuri care până acum se rezolvau la Mediaş, vor trebui trimise la Sibiu. „Problema cea mai mare este că din secţia de Neonatologie s-au redus 5 paturi, ceea ce implicit duce la transformarea secţiei în Compartiment de Neonatologie. Ca şi manager, nu am fost de acord cu această modificare, deoarece transformarea unei secţii în compartiment implică reducerea atribuţiilor acelui compartiment, respectiv faptul că anumite cazuri nu vor mai putea fi tratate la Spitalul Municipal Mediaş, ci vor trebui trimise la Spitalul Judeţean Sibiu. De asemenea, acest lucru conduce la o reducere a activităţii la nivelul întregului spital şi o recuere a gradului spitalului. De comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, am stabilit de comun acord să facem o adresă către Ministerul Sănătăţii, prin care să cerem menţinerea secţiei de Neonatologie, bineînţeles fără a obiecta în privinţa numărului de paturi, ci încercând să redistribuim paturile către alte secţii care au un indice de performanţă mai scăzut”, a spus medicul primar chirurg Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaş.
Spitalul Municipal Mediaş rămâne de la 1 iulie cu 335 de paturi din totalul de 375. Din cele 40 de paturi desfiiinţate, 10 sunt de la Secţia Medicină Internă (3 de pe Interne, 5 de pe Compartimentul Diabet şi 2 de la cel de Gastroenterologie), 10 paturi se reduc de la Boli Infecţiose şi câte 5 de la Obstetrică Ginecologie, Neonatologie, Cardiologie şi Pneumologie.