Sâmbătă dimineaţa la ora 11 are loc deschiderea oficială a primei ediţii a Olimpiadei Verzi. Transgaz, Direcţia de Cultură şi EcoSal au decis să organizeze din acest an, în prima săptămână a lunii iunie această manifestare, care are drept scop viitorul mediului înconjurător în contextul schimbărilor climatice. Deschiderea oficială este urmată de o paradă a unor costume realizate din materiale reciclabile. Până în 10 iunie, când are loc închiderea primei ediţii a Olimpiadei Verzi, programul evenimentului mai cuprinde expoziţii de desene, expoziţii de obiecte realizate din materiale reciclabile şi mai multe prezentări de eseuri pe teme de ecologie. Organizatorii au mai hotărât ca a 3-a zi din cadrul Olimpiadei să poarte denumirea de „Ziua Mediaşului Verde”