Castelul Apafi şi prima expoziţie a armenilor s-au deschis astăzi la Dumbrăveni

Prima iniţiativă muzeală din România derulată în parteneriat public privat şi-a derulat prima filă ieri la Dumbrăveni. În prezenţa a numeroase oficialităţi, a avut loc redeschiderea Castelului Apafi din oraş. Astfel, s-au aflat ieri la Dumbrăveni, consilierul Ambasadei Norvegiei în România, Liv Maria Roste, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Armeniei în România, dar şi reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului României, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul proiectului A.R.C.A. – Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene, proiect care vizează conservarea şi promovarea moştenirii culturale a minorităţii armene din Dumbrăveni, pentru transformarea oraşului într-o zonă de receptivitate turistică şi stimularea primelor iniţiative locale de creştere economică şi de coeziune socială prin cultură. Proiectul a avut drept primă etapă reabilitarea spaţiilor în care se deschide colecţia ARCA din cadrul Castelului Apafi, clădire monument istoric a cărei construcţie a început în anul 1552. Au fost reabilitate patru încăperi şi un hol de acces, respectiv 700 de metri pătraţi care au presupus fasonarea si finisarea pereţilor precum şi remedierea problemelor apărute în timp, refacerea tâmplariei, recondiţionarea zidului porţii de acces, a porţii efective şi a treptelor de acces în castel. O a doua etapă a proiectului ARCA constă în deschiderea primului spaţiu din cadrul Centrului European al Diversităţii Culturale: Colecţia Muzeală a Armenilor Transilvăneni. Este vorba despre o colecţie a memoriei şi a amintirilor adunate simbolic în bagajele cu care armenii au venit în Transilvania.
Un produs Blogger.