Microbuzul de turneu al lui Connect-R a fost implicat într-un accident de circulaţie vineri seara în jurul orei 18.30 între Săcel şi Sălişte. Microbuzul a fost lovit în plin de un autoturism, însă din fericire nimeni nu s-a ales cu răni foarte grave. Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este şoferul unui autoturism Volkswagen, care a încercat să depăşească un TIR, însă a agăţat mastodontul şi fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu microbuzul de turneu al lui Connect-R. Şoferul Volkswagen-ului şi Connect-R au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. „Mergeam spre Huedin la un concert şi la un moment dat a intrat de pe contrasens, nici nu mai stiu ce maşină era, am pus mana în faţă şi mi-a venit capacul de airbag în braţ,am osul rupt în două locuri, trebuie să mă operez mâine. Şase săptămâni trebuie să stau în recuperare”, a spus Connect-R. „Pacientul a suferit o fractură treime medie antebraţ drept. Acesta a primit îngrijiri medicale şi nu a necesitat internare”, a declarat Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Potrivit sursei citate, şoferul autoturismului Volkswagen s-a ales cu o contuzie toracică şi plăgi escoriate la nivelul membrelor. Nici acesta din urmă nu a avut nevoie de internare.