Echipa naţională feminină de baschet se pregăteşte la Mediaş

Lotul naţional de baschet senioare s-a reunit la Mediaş. Sub comanda antrenorului Gheorghe Mandache componentele naţionalei de baschet se pregătesc la Mediaş pentru campania de calificare la Eurobasket 2011. Echipa naţională a României rămâne la Mediaş până pe 31 iulie, pentru ca ulterior să revină la Bucureşti, acolo unde va disputa două partide de verificare cu Germania. „Cunosc foarte bine Mediaşulul, dar mai important este faptul că ştiu şi oamenii de aici şi cred că este de ajuns să spun că îl cunosc foarte bine pe domnul Octavian Şerban şi pe colegii dânsului. Ştiam şi de această sală, care mi se pare foarte frumoasă şi foarte bună pentru antrenamente şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru condiţiile oferite, atât de antrenamente, cât şi de cazare şi masă. În august vor începe meciurile pentru Turneul Final al Campionatului European de anul viitor şi am ales Mediaşul pentru prima săptămână de pregătire, urmând ca următoarele două săptămâni să ne pregătim la Bucureşti. Deşi practic suntem consideraţi a patra echipă ca valoare din grupă, noi vom încerca să ne claificăm”, a spus selecţionerul Gheorghe Mandache.
Pentru a obţine calificarea la Campionatul European de anul viitor, selecţionata de baschet a ţării noastre trebuie să ocupe locul I sau II într-o grupă unde mai sunt naţionalele Letoniei, Serbiei şi Israelului.
Un produs Blogger.