„Misiune Îndeplinită” la 5 ani pentru SMURD Copşa Mică


A fost zi de mare sărbătoare vineri la Copşa Mică. Conducerea primăriei din oraş, dar şi numeroşi invitaţi au participat la aniversarea celor 5 ani de funcţionare ai serviciului SMURD Copşa Mică. Festivitatea a debutat cu un scurt remember al celor 5 ani, dar şi cu oferirea unor distincţii primarilor din localităţile deservite de SMURD, care acum 5 ani au acceptat participarea la crearea unui asemenea serviciu. A urmat apoi oferirea unor plachete actualilor primari din cele 6 localităţi din vecinătatea Copşei Mică, dar şi reprezentanţilor unor instituţii judeţene care au sprijinit sau sprijină în continuare funcţionarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din oraş. „Eu mă bucur foarte mult că astăzi au fost alături de noi atâţia invitaţi. La momentul înfiinţării SMURD Copşa Mică, în oraş şi zonă nu exista un serviciu d urgenţă pre-spitalicească şi înfiinţarea SMURD a  umplut practic un gol. La 5 ani de zile de la înfiinţare, putem să vorbim de „Misiune Îndeplinită” pentru SMURD”, a spus primarul din Copşa Mică, daniel Tudor Mihalache. SMURD Copşa Mică a fost înfiinţat în anul 2005, la iniţiativa primarului oraşului Copşa Mică, în urma unui protocol încheiat între primăriile din vecinătatea oraşului Copşa Mică, respectiv Şeica Mare, Şeica Mică, Axente Sever, Micăsasa, Târnava şi Valea Viilor. Astfel, Serviciul SMURD funcţionează în subordinea Consiliului Local Copşa Mică, în asociere cu unităţile administrativ-teritoriale, care sunt deservite de acest serviciu. Finanţarea serviciului se face prin contribuţia fiecărei autorităţi publice locale implicate în înfiinţarea şi funcţionarea acestuia, prin subvenţii de la bugetele locale şi din venituri extrabugetare. Contribuţia fiecărei părţi contractante este stabilită în funcţie de numărul populaţiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Un produs Blogger.