PSD Mediaş colectează fonduri pentru sinistraţi

Membrii Partidului Social Democrat din Mediaş sunt alături de cei loviţi de capriciile vremii. În acest sens, social-democraţii din Mediaş au decis să demareze o campanie de strângere de fonduri, urmând ca din suma colectată să fie achiziţionate alimente pentru persoanele afectate de inundaţii. „Dorim să întindem o mână de ajutor departe de orice gând electoral. În acest sens membrii de partid şi cetăţenii Municipiului Mediaş care hotărâţi să-i ajute pe cei năpăstuiţi sunt rugaţi să doneze orice sumă de bani, din care se vor cumpăra alimente neperisabile. Perioada de strângere a fondurilor este 19-23 iulie, zilnic între orele 10-17 la sediul partidului. La sfârşitul fiecărei zile va fi afişată suma strânsă din donaţii, iar pe 26 iulie va fi afişată compoziţia ajutorului umanitar şi destinaţia. Să întindem o mână de ajutor celor năpăstuiţi!”, se arată într-un comunicat al PSD Mediaş.
Un produs Blogger.