Poliţiştii rutieri din Mediaş au reuşit să prindă în flagrant unul dintre „rechinii” din oraş care efectuau transporturi ilegale de persoane cu microbuzul. Acesta a picat în plasa poliţiştilor marţi, cu ocazia unei acţiuni pe linia depistării persoanelor care efecurează transport ilegal de persoane. „A fost depistată o persoană care efectua transport public de persoane fără a fi autorizat în acest sens. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor OUG 109/2005 cu amendă în valoare de 15.000 de lei. De asemenea, a fost reţinut certificatul de înmatriculare al autoturismului şi plăcuţele de înmatriculare, dispunându-se totodată suspendarea dreptului de a folosi autoturismul pe o perioadă de 6 luni de zile”, ne-a spus inspectorul principal Ion Mogoşan, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş. Lucrătorii de la circulaţia din Mediaş promit că astfel de acţiuni vor mai fi organizate, cel puţin alţi 15 „rechini” efectuând zilnic transporturi ilegale de persoane din oraş spre localităţile învecinate.