20 de tone de ajutoare au ajuns în Moldova
16 tone de haine, 3 tone de alimente şi 3.600 de litri de apă. Toate aceste bunuri au fost oferite de autorităţile medieşene persoanelor sinistrate şi două localităţi din Moldova, al doilea transport umanitar ajungând în această săptămână la destinaţie. „Am mers într-o primă fază în localitatea Săuceşti, apoi ne-am oprit şi la Mărgineni, o localitate despre care s-a vorbit foarte puţin în presă, dar care a fost extrem de afectată de inundaţiile din acest an. Am întâlnit oameni care au fost extrem de loviţi de inundaţii şi care s-au bucurat foarte mult de ceea ce am reuşit să le oferim”, mi-a spus viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa.