Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările de amenajare a noi creşe se ridică la aproape 200.000 de lei.
Noua creşă din Mediaş – gata la 1 octombrie
Primarul Mediaşului a inspectat în această săptămână lucrările de amenajare a noi creşe din cartierul Gura Câmpului, prima concluzie fiind aceea că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lunii septembrie. La baza hotărârii municipalităţii de a deschide o nouă creşă în Mediaş a contat foarte mult faptul că în cartierul Gura Câmpului există 106 locuinţe ANL, alte 128 de unităţi locative urmând a fi finalizate nu peste multă vreme. Acest lucru va determina creşterea cererilor pentru locuri la creşă. De asemenea, începând cu anul 2004, numărul copiilor a crescut astfel că în 2009 au fost înscrişi 30 de copii, creşa din cartierul Gloria funcţionând la capacitate maximă. „Lucrările la creşa din cartierul Gura Câmpului se desfăşoară conform graficului şi avem convingerea că la data de 1 octombrie copiii vor fi primiţi într-un imobil complet renovat şi care oferă condiţii moderne. Astfel, au fost montate geamurile termopan, parchetul, a fost amenajată bucătăria, iar acum se execută lucrări de zugrăvire, etapa finală constând în mobilarea unităţii. Între timp am organizat concurs pentru ocuparea a cinci posturi care să deservească activitatea creşei. Până în acest moment s-au înscris pentru ambele creşe un număr de 65 de copii, iar pentru acest an avem un număr de 48 de locuri disponibile. Dacă această tendinţă de creştere a natalităţii se va menţine vom lua în calcul extinderea creşei cu încă 30 de locuri la etajul 1 al clădirii“ a declarat primarul Teodor Neamţu.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările de amenajare a noi creşe se ridică la aproape 200.000 de lei.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările de amenajare a noi creşe se ridică la aproape 200.000 de lei.