Primăria Mediaş are o nouă pagină de internet, începând de joi. Din dorinţa de a oferi informaţii cât mai prompte, responsabilii municipalităţii au decis să schimbe „faţa” vechiului site, astfel încât nou pagină de internet să permită tuturor celor interesaţi accesarea cât mai rapidă a informaţiilor. Site-ul este structurat pe patru secţiuni importante şi anume: Primăria, Informaţii Publice, Mediaş şi Turism. Comparativ cu vechiul site, reprezentanţii municipalităţii cred că noua structură va permite o accesare mult mai rapidă a informaţiilor dorite. „Astăzi am lansat oficial noul site al primăriei municipiului Mediaş. Hotărârea noastră de a schimba site-al a avut la baza dorinţa de a crea o interfaţă de comunicare cu cetăţenii modernă, bine structurată şi accesibilă tuturor şi aici mă refer la persoanele cu dizabilităţi. Vechiul site a fost creat de un elev un urma unui concurs de idei lansat în licee medieşene. Această versiunea a avut o interfaţă mai prietenoasă însă structura site-ul a rămas cea veche. Astfel o restructurare a informaţiilor era absolut necesară având în vedere numărul mare de utilizatori, dar şi avansarea tehnologiei. Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor interesaţi în aflarea informaţiilor atât despre stadiul cât şi despre modul de rezolvare al adreselor depuse la Centrul de Informare pentru Cetăţeni am integrat aplicaţia de managementul documentelor. De asemenea în cadrul Serviciilor Online vă puteţi înscrie pentru programare în audienţă, trimite un mesaj, consulta autorizaţiile şi certificatele de urbanism eliberate. Sperăm că noul site să răspundă nevoilor cetăţenilor de a se informa despre activitatea, evenimentele municipalităţii dar şi despre actele necesare în vederea eliberării de documente”, a fost mesajul transmis de viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa.