Cea mai mare campanie antidrog de la Mediaş a fost lansată oficial astăzi, când în sala „Daniel Thellmann” a avut loc o întâlnire a tuturor factorilor implicaţi în această acţiune. La nivelul municipiului Mediaş s-a constituit un grup de iniţiativă locală, alcătuit din reprezentanţi ai municipalităţii, medici, poliţişti, membri ai societăţii civile, Grupul Motto si Consiliul Local al Tinerilor, având drept obiectiv desfăşurarea unei campanii de informare şi prevenire a consumului de droguri. Campania va cuprinde informări referitoare la caracteristicile drogurilor, dependenţa fizică, dependenţa psihică, principalele riscuri, dar şi efectele drogurilor asupra organismului. Totodată, se vor realiza un spot video şi unul audio, se vor împărţi pliante şi vor avea loc discuţii cu tinerii în spaţiile publice. „Consumul de droguri este în zilele noastre una dintre cele mai grave, mai complexe şi mai tragice probleme sociale. Consecinţele asupra persoanelor consumatoare de droguri sunt multiple de la cele asupra sănătăţii, vieţii profesionale şi a situaţiei materiale şi familiale. Consumul de droguri afectează şi comunitatea, cetăţeanul neconsumator de stupefiante, deoarece contribuie la intensificarea altor probleme sociale, cum ar fi de exemplu tulburarea ordinii şi liniştii publice. Am hotărât să ne implicăm şi împreună cu factorii responsabili să atragem atenţia tinerilor, în special asupra pericolului consumului de droguri asupra vieţii”, mi-a spus primarul Teodor Neamţu. Până în acest moment, au avut loc două întâlniri pentru a stabili planul de acţiuni al campaniei. Recent a avut loc şi o întrevedere la care au participat, pe lângă factorii implicaţi, şi directorii unităţilor de învăţământ medieşene. În urma acestei şedinţe s-a decis ca un medic şi un poliţist să participe la orele de dirigenţie, dar şi la şedinţele cu părinţii, pentru a evidenţia pericolul consumului de droguri asupra vieţii.