VIDEO - A scăzut dramatic numărul medieşenilor care merg la cinema



4.400  medieşeni au fost anul trecut la cinematograful Mediensis, suma totală a încasărilor fiind de 30.665 lei. Comparativ cu 2010, numărul medieşenilor care au trecut pragul cinematografului din oraş a scăzut dramatic, în urmă cu doi ani peste 7.000 de persoane asistând la producţiile de pe marele ecran medieşean. Anul trecut au rulat la cinematograf 60 de filme, iar într-un clasament al celor mai vizionate producţii pe primul loc se află filmul „Ursul Yogi“ cu 405 de spectatori, pe locul II se află producţia „Piraţii din Caraibe” cu 339 de spectatori, iar pe locul III se află filmul „Furios şi iute“ cu 232 spectatori. „Şi în 2012 cele mai noi producţii vor ajunge în cinematograful medieşean, motiv pentru care vă lansăm invitaţia de a trece pragul acestei instituţii pentru a viziona într-un cadru adecvat cele mai recente producţii”, explică Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Cinematograful Mediensis funcţionează din toamna anului 2006 şi are o capacitate de 150 de locuri. Mai sus aveţi declaraţia purtătorului de cuvânt al Primăriei Mediaş, Paula Mihălţan, despre filmele care au rulat anul trecut la cinematograful din oraşul nostru.
Un produs Blogger.