Un sibian în vârstă de 30 de ani a fost identificat de
Jandarmi în timp ce oferea spre vânzare în faţa unui club din zona bulevardului
Mihai Viteazul din municiul Sibiu peste 100 de pliculeţe cu substanţe
etnobotanice şi diverse alte accesorii. Duminică dimineaţa în jurul orei 01.30 un
echipaj de Jandarmerie a observat în faţa unui club din municipiul Sibiu, un
bărbat care oferea spre vânzare 108 plicuri conţinând substanţe etnobotanice
(nisip decor/plante decor). Sibianul în vârstă de 30 de ani mai avea asupra sa o
sumă apreciabilă de bani şi materiale necesare confecţionării dispozitivelor de
consum ale substanţelor euforice: 18 pachete - role de foiţă, 80 paie din plastic, 500
folii-filtru. Toate acestea (cu excepţia banilor) au fost confiscate de
jandarmi şi predate organelor competente pentru analiză şi continuarea
cercetărilor iar bărbatului i s-a aplicat o sancţiune contravenţională în
valoare de 2000 de lei în conformitate cu Legea 12/1996 privind protejarea
persoanelor împotriva activităţilor de comerţ ilicit.