Un medieşean de 39 de ani, urmărit internaţional pentru
tăinuire, a fost reţinut în cursul zilei de vineri de poliţişti. În cursul
anului trecut, medieşeanul a prezentat la o bancă din Germania peste 400 de
bancnote euro deterioarate, bani care ar fi provenit dintr-o infrcţiune. „În
data de 03.05.2012, autorităţile germane au solicitat arestarea în vederea
predării în baza mandatului european de arestare emis de autoritaţile judiciare
din Germania a lui D. Iosif (în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul
Mediaş). Din cuprinsul semnalării rezultă că persoana solicitată este cercetată
pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, constând în aceea că la data de
24.03.2010 ar fi prezentat un număr de 404 bancnote euro deteriorate în valoare
totală de 7.610 euro la o unitate bancară din München cu scopul de a le
schimba, bacnote provenind din săvârşirea altei infracţiuni, fapt cunoscut de
persoana solicitată, care cu acelaşi prilej a dat şi informaţii false.
În urma activităţilor specifice derulate de poliţiştii
Biroului Investigaţii Criminale Mediaş, în cursul zilei de ieri, medieşeanul
urmărit internaţional a fost reţinut. El a fost prezentat Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatului european de
arestare emis de autorităţile judiciare germane. Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Alba Iulia a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, bărbatul urmând
a fi prezentat Curţii de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatelor
europene de arestare emise de autorităţile judiciare germane", spune inspectorul principal Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.