Departamentul de Concursuri şi Activităţi Extraşcolare al
Consiliului Zonal al Elevilor din Zona de Nord a Judeţului Sibiu, condus de
Călin Cociş de la Liceul Teoretic Dumbrăveni organizează în data de 21 iunie
2012 la ora 17, la sala Traube din Mediaş, prima ediţie a Concursului Zonal de
Muzică „Musica”. Competiţia constă într-un concurs de interpretare vocală la
care pot participa elevii liceelor din zona de nord a judeţului Sibiu (Mediaş,
Dumbrăveni, Agnita, Copşa Mică, Târnava). Premiile pentru câştigători constau
în bani şi alte surprize. Evenimentul este coordonat de către Călin Cociş,
directorul departamentului de Concursuri şi Activităţi Extraşcolare şi Ionuţ
Codiţă de la Şcoala Naţională de Gaz Mediaş, preşedintele Consiliului Zonal al
Elevilor din Zona de Nord a Judeţului Sibiu. Biletele se găsesc la intrarea în
spectacol sau la preşedinţii Consiliilor Şcolare ale Elevilor. Cpstul unui
bilet este de 3 lei.