În perioada 18-19 iulie 2012,
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează, la Casa de
Cultură a Sindicatelor Sibiu (sala” Studio”), strada Emil Cioran nr.1A, ora 12,
întâlnire cu angajatorii din judeţ, având ca tematică drepturile şi
obligaţiile ce revin acestora conform prevederilor Legii nr. 76/2002-
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, cu modificările şi completările ulterioare. Participarea la aceste întâlniri este gratuită şi sunt
aşteptaţi toţi angajatorii care doresc să se informeze direct despre drepturile
şi obligaţiile pe care le au în raport cu agenţia, facilităţile de care pot
beneficia din partea AJOFM Sibiu pentru încadrarea anumitor categorii de
persoane, noutăţile legislative, precum
şi să expună dificultăţile cu care se confruntă sau propunerile pe care le au
privitor la domeniul ocupării forţei de muncă.