Centru de Zi pentru copiii din familiile sărace din Copşa Mică



30 de copii care provin din familii extrem de sărace se vor putea bucura de un Centru de Zi la Copşa Mică. Administraţia locală din oraş a demarat deja un proiect privind amenajarea centrului, clădirea unde va funcţiona acest fiind deja identificată. Practic, copiii vor fi preluaţi după orele de curs de responsabilii centrului, urmând să beneficieze de o masă, ajutor pentru efectuarea temelor de casă, dar şi de ore de joacă. Primarul din Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache spune că viitorul Centru de Zi va fi deservit în cea mai mare parte de voluntari. „Un proiect de suflet al nostru este amenajarea unui Centru de Zi pentru copiii din familiile sărace şi cu probleme mari. Ne propunem să avem grijă de 30 de copii după orele de program. Îi luăm, îi spălăm, le schimbăm hainele, îi hrănim, îi ajutăm cu temele, iar seara îi ducem acasă. Pentru realizarea acestui Centru de Zi vom forma parteneriate, pentru că eu creau să implic asociaţii şi multe instituţii. Clădirea pentru viitorul centru o avem, suntem în etapa de finalizare a proiectării, pentur că trebuie să avem banii de investiţie. Cei care vor deservi acest centru vor fi în mare parte voluntari”, a spus Mihalache.
Viitorul Centru de Zi de la Copşa Mică va funcţiona cel mai probabil din a doua parte a anului viitor.
Un produs Blogger.