Un sibian a ŢEPUIT 16 persoane cu locuri de muncă FALSE



Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Sibiu este cercetat de poliţiştii din Alba pentru că ar fi înşelat mai multe persoane din judeţ cărora le promitea locuri de muncă în Germania, pretinzându-le anumite sume de bani drept garanţie pentru încheierea contractelor, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Alba, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Sibiu, este cercetat în libertate fiind suspectat că a înşelat cel puţin 16 persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate. Poliţiştii au stabilit că, în luna iunie, bărbatul a publicat în presa locală din judeţul Alba un anunţ potrivit căruia intermediază angajarea în Germania pentru muncă în agricultură. Bărbatul a solicitat de la persoanele care l-au contactat suma de 200 de euro/persoană, drept garanţie pentru încheierea contractului de muncă, cerând depunerea banilor într-un cont bancar. Oamenii legii au stabilit că minim 16 persoane au fost înşelate de sibian, acestea depunând câte 200 de euro în contul bancar menţionat de acesta. Victimele s-au prezentat apoi la data, locul şi ora precizate de suspect pentru plecarea în Germania, constatând însă că au fost înşelate. Bărbatul este cercetat pentru înşelăciune, poliţiştii din Alba sesizându-şi colegii şi din alte judeţe pentru a verifica dacă acesta a înşelat şi alte persoane prin aceeaşi metodă.
Un produs Blogger.