R. Adina, domiciliată în localitatea Tălmăcel a sesizat luni, 1 octombrie 2012, Poliţia Oraşului Tălmaciu cu privire la faptul că fiica sa minoră – Răzăilă Adina, în vârstă de 11 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în data de 30 septembrie 2012, în jurul orei 13.30, fără a mai reveni. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în cursul zilei de 30 septembrie 2012, minora împreună cu părinţii ei se aflau pe câmp, pentru recoltarea fânului. Minora, sub pretextul că se deplasează după apă, a plecat pentru a se întâlni cu un alt minor – G.B., în vârstă de 16 ani, domiciliat fără forme legale în Tălmăcel, cu care a plecat apoi, într-o direcţie necunoscută. Împreună cu acelaşi minor, Răzăilă Adina a mai plecat de la domiciliu în cursul lunii iulie 2012, fiind identificată în judeţul Alba.
Semnalmente: 1,45 – 1,50 m înălţime, aproximativ 35 kg,
constituţie slabă, faţă ovală, păr negru lung, uşor ondulat, ten închis. La
data dispariţiei purta pantofi sport, galbeni, pantalon de jean, culoare
albastră şi bluză vişinie. Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la
această minoră sunt rugate să contacteze telefonic, Inspectoratul de Poliţie al
Judeţului Sibiu.
Tot în data de 1 octombrie 2012, M. Maria, domiciliată în
localitatea Ţichindeal, a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu
cu privire la faptul că fiul ei minor, NEGREA CĂLIN IOAN, în vârstă de 15 ani,
a plecat în data de 29 septembrie, în jurul orei 5 cu oile la păscut în zona
localităţii Daia, iar în jurul orei 12, în aceeaşi zi, a plecat într-o direcţie
necunoscută şi nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 1,50m, greutate 50-55 kg, ten deschis,
păr blond, netuns, fir ondulat, ochii căprui.
La data dispariţiei purta: tricou negru cu scris alb pe
ambele părţi, sacou albastru cu dungi orizontale de culoare neagră, pantaloni
albaştri, şosete negre cu scris alb, cizme de cauciuc.