7 copii, patinatori cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani din Miercurea Ciuc au trecut prin momente de coşmar duminică seara, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe Drumul Naţional 14, între Sibiu şi Mediaş. Cei şapte copii sunt sportivi si veneau din Ungaria, unde participaseră la o competiţie de patinaj viteză. Medicii SMURD Sibiu au acordat ingrijiri medicale antrenorului, în varstă de 30 de ani, care s-a lovit uşor la o mînă, şi unui copil de 14 ani, care a suferit un traumatism cranico-cerebral, ambii fiind conştienţi. Din primele cercetări făcute de politisti, se pare că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei la condiţiile de drum, într-o zonă cu curbe. Pentru că microbuzul a fost avariat dupa ce s-a rasturnat in afara partii carosabile, copiii au fost duşi în Postul de Poliţie din Şura Mare unde au aşteptat sosirea unui alt mijloc de transport care să-i ducă la Mirecurea Ciuc.
7 sportivi RĂSTURNAŢI CU MICROBUZUL pe Drumul Naţional 14