Gaz Metan Mediaş: Mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, Cristian Pustai!


Un gest frumos al reprezentanţilor clubului Gaz Metan Mediaş. Conducerea clubului din municipiul de pe Târnava Mare a postat un mesaj de mulţumire pentru fostul antrenor Cristian Pustai pe pagina oficială a clubului. Vă prezint integral acest mesaj:
„Orice construcţie a unui sistem se face cu oameni. Oameni care, de la un anumit moment, ajung să se identifice cu ceea ce au construit. Fără doar şi poate, dacă echipa de fotbal Gaz Metan a ajuns la un anumit nivel de performanţă în România, un mare merit îl are şi Cristian Pustai. Aşa că nu greşim dacă spunem că Gazul Metan din ultimii 6 ani se identifică cu acesta. Ca peste tot însă, vine un moment în care drumurile se despart. Este normal să fie aşa, este sănătos şi e matur să se întâmple. Din acea clipă fiecare merge pe noul lui drum. Mult succes pe noul tău drum Cristian Pustai şi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi ! Conducerea Clubului Gaz Metan”, este textul postat pe gaz-metan-medias.ro.
Un produs Blogger.